Două bancnote româneşti stau de vorbă

Motivul acesta al banilor care stau să-şi povestească aventurile a fost ilustrat cu strălucire de Vasile Alecsandri în splendida sa proză „Istoria unui galbân şi a unei parale”. Scriitorul picotea de somn, gata să adoarmă, în timp ce veşmintele lui şi alte obiecte erau împrăştiate prin cameră. Aproape de el, pe ceea ce am numi o noptieră, se afla o cutie cu tot felul de bani: zloţi polonezi, franci, galbeni de aur şi între aceştia şi o para românească. Scriitorul pare că aude o foşgăială între banii din cutiuţa lui şi cu uimire ascultă apoi o discuţie între un galben şi o para românească. Galbenul redă istoria unei familii de ţigani- femei, soţ, copii- care erau sclavi şi cum au fost ei cumpăraţi cu acel galbân, trezind mila şi lacrima cititorilor pentru bieţii noştri fraţi întru HRISTOS, care erau vânduţi şi cumpăraţi ca nişte dobitoace....Oricum, vă recomand călduros spre lectură cinstitelor feţe dumneavoastră această „novelă” alecsandrină.
Dar, să nu ne depărtăm prea mult de ceea ce voiam să vă povestesc, adică o convorbire între o bancnotă albastră de 100 de lei şi una verde, valorând cu smerenie....doar 1 leu. Ambele româneşti.
-Ce-ai mai făcut în ultima vreme? se îmbăţoşă suta de lei în faţa jigăritului leu. Se vede că dorea prilej de discuţie, de înfăţişare a „performanţelor” sale.
-Eu ca eu, dar dumneata să-mi spui! rosti leul.
-Eh! Să afli, măi, că am fost într-o croazieră pe Mediterana. Ce petreceri, ce chefuri, ce fete straşnice!! Apoi am mers în Las Vegas. Jocuri de noroc, sume uriaşe, lume bună! Între dolari, euroi, yuani şi yeni! Apoi prin Apus...pe la românii noştri mai căpătuiţi....O încântare. Ce viaţă duc! Acum, iată-mă ajunsă în România. Totul mi se pare aşa cum ziceţi voi...naşpa. Dar tu, pe unde-ai fost? Hai, nu te sfii! E democraţie, nu?
-Păi cum să zic, eu mai mult pe la oamenii necăjiţi, o pomană, acolo, înghesuit uneori în buzunarul unui copil să-şi ia un covrig la şcoală, pe la Biserică....da, foarte-foarte mult pe la Biserică