Între a spune şi a tăcea

Este catastrofal pentru un om dacă dacă nu are atâta minte pentru a spune ceea ce vrea şi atâta înţlepciune pentru a tăcea atunci când situaţia o impune. Din păcate, în vremurile tulburi pe care pe care ni le-a harăzit Dumnezeu, se găsesc nişte primate, aşa pe nepusă masă, să emită „ judecăţi de valoare”, să arunce cu noroi în dreapta şi în stânga. Aceşti „ lideri de opinie” , mulţi dintre ei semianlfabeţi, vin în faţa noastră cu aere de superioritate, deşi tot ceea ce afirmă nu reflectă decât frustrarea lor şi faptul că nu vor înţelege ce caută ei intr-o specie „sapiens”. Asta e problema celor care ne tin lecţii de morală, deontologie şi politică, deşi ar trebui să-şi ţină...gura. Pe de alta parte, noi, oamenii de la subsolul şi demisolul societăţii, ridicăm până la cer, oameni care sunt mereu depăşiţi de situaţie şi nu au capacitatea intelectuală de a-şi onora fişa postului. Dar, dacă ei zic tot felul de inepţii, ceilalţi tac. Deci, nu este de mirare că auzi de multe ori expresia ,,dacă aşa o zis domn’ primar, ce să fac?” . Ei, astfel de oameni, pe a căror chipuri se citeşte în permanenţă slugarnicia, nu vor schimba niciodata chipul României. Dacă nu vom avea curajul să strigăm în gura mare că ne-am săturat de profesionişti ,,făcuti la apelul bocancilor”, că de 20 de ani ne batem joc de tot ceea ce a avut mai bun ţara aceasta, nu vom realiza nimic. Dacă nu ştim ce vrem, dacă nu ne pasă de cei care vor urma, dacă nu ne vom scoate botniţele, vom rămâne tot legumele de astăzi. Letargia morbidă ne sufocă, dar noi stăm cuminţi, privind cu jind spre Vest. Pe politicieni îi lăsăm să doarmă în Parlament, să ne rânjească perfid dacă îi deranjăm cu problemele noastre (de altfel, tot de ei cauzate!) şi ascultăm cum îşi dau cu părerea analiştii politicii pe la toate televiziunile. Paine şi circ! Da, o simbioză perfectă pentru români. Ce-i drept pâine mai puţină. Ne hrănim sufletele înfierate cu grotescul circ, pe care îl numim cu nesimţire viaţă.