Învăţământul din Salva, prezentat în Spania. Căsuţa din oală, admirată de profesori şi elevi din mai multe ţări

Prof. Cuceu Luminița
Prof.Pop Anamaria
Prof.Vasilica Găzdac
În perioada 23-27 Ianuarie 2017 în orașul Guadalajara din Spania s-a derulat evenimentul de formare de scurtă durată elevi şi profesori din cadrul Proiectului Multilateral Erasmus+KA2 „OTHER, ALIKE, THE SAME” (Alţii asemeni nouă- 2016-1-IT02-KA219-024291_2.) la care au participat două cadre didactice din cadrul Școlii Gimnaziale ,,Tiberiu Morariu” Salva, prof. Inv. Primar Cuceu Luminița- directorul instituţiei , prof. Pop Anamaria-consilier educativ și doi elevi din clasa a –V-a: Bolbos Andrei-Tudor și Puica Denisa.
Această întâlnire a fost organizată de către echipă spaniolă din cadrul Școlii Marciano Jose Colegia diocesano Sânta Cruz,Guadalajara-Spania. Celelalte școli partenere implicate în cadrul proiectului sunt: 1stPrimary School of Efkarpia,Thessaloniki- Grecia; Şcoala Gimnaziala”TiberiuMorariu”Salva-România;Stanley Primary School, Blackpool- UK şi instituţia coordonatoare I.C. 4 C.D. Bregante-S.M.Volta,Monopoli-Italia. Au participat 16 elevi din instituţiile partenere cu vârste cuprinse intre 10-11 ani însoţiţi de către 11 profesori îndrumători.
Agenda evenimentului de formare a fost variată de la vizite de studiu prin Guadalajara, Madrid, Alcala de Henares , la ateliere de formare în cadrul Asociaţiei “Caritas”, Centrul de refugiati “Siguenza” sau întâlnirea cu scriitorul spaniol Pedro Solis Garcia, celebru pentru filmuleţul animat ”Cuerdas” un exemplu de incluziune socială. Noutatea acestei întâlniri pentru noi cadrele didactice a constituit-o prezența celor doi elevi amintiți anterior în activităţi diverse şi intgeractive atât în cadrul şcolii cât şi în afara ei. Aceștia s-au integrat perfect în atmosferă , au socializat cu ceilați elevi din şcolile partenere prezenți în cadrul acestei întâlniri şi cu elevii români din şcoala gazdă. Elevii noştri au participat la un atelier de story-telling în care au prezentat o poveste cu valori morale de integrare şi incluziune europene ca ospitalitatea, prietenia ,bunătatea , empatia din folclorul român ( Căsuţa din oală) în limbă engleză însoţită de mapa suport a poveştii realizată de către elevii din şcoala noastră. Prestația lor a fost reușită şi apreciată de către ceilalți profesori şi elevi parteneri prezenți în sală.
În cadrul evenimentului de formare de scurtă durată elevi şi profesori au fost prezentate produsele educaţionale realizate în lunile Noiembrie şi Decembrie în forma finală. Echipa greacă a prezentat Dicţionarul care se va dovedi un material auxiliar important pentru a fi utilizat la orele de Limba engleză, Istorie şi Ştiinţe. Echipa italiană a prezentat filmul „Nativitatea pentru cei asemeni nouă” un colaj de scenete inspirate de Naşterea Domnului Iisus transpus în realitatea cotidiană a integrării şi incluziunii grupurilor de migranţi. Echipa română fiind responsabilă de diseminarea proiectului a pregătit Calendarul 2017 pentru planificarea următoarelor întâlniri de proiect şi pentru gestionarea eficientă a activităţilor. S-au discutat termenele limită şi modalităţile de realizare a următoarelor activităţi lunare până la întâlnirea din Grecia. S-a discutat despre activarea blogului(https://otheralikethesame.blogspot.ro/), paginilor de Facebook, Twitter, Twinspace-ul proiectului, îmbogăţirea colțului proiectului din fiecare școală parteneră cu materiale şi realizarea de activităţi de diseminare şi vizibilitate .
Impactul social și cultural al acestui eveniment de formare de scurtă durată elevi şi profesori a fost marcat prin vizitarea unor obiective turistice din orașul Guadalajara dar şi o scurtă întâlnire cu primarul orașului . Vizitarea orașului Alcala de Henares a constituit o atracție deosebită Universitatea Cervantes, Muzeul Cervantes , Catedrală Santos Ninjos contribuind la cunoaşterea culturii şi civilizaţiei spaniole. Orașul Madrid a reprezentat de departe cea mai importantă și interesantă atracție pe care echipă din România a apreciat-o. S-au derulat numeroase vizite la Bibliotecă Națională , Muzeul de arheologie, Parcul Retiro, Muzeul Prado ,Palatul regal, Stadionul Bernabeu şi multumim pe această ocazie sălăoanilor din Madrid ,fam. Ica si Vasile Tomi care au fost ghizi minunaţi.
Toate aceste activităţi şi experienţe educaţionale,emoţionale şi sociale contribuie la formarea competenţelor de spirit civic pentru elevi, profesori, părinti dar și pentru comunitatea locală în vederea soluţionării unor probleme reale cu care se confruntă satul tradiţional ca şi emigraţia şi depopularea.
„Experienţa trăită în această saptămână a fost pentru mine unică iar cel mai mult m-a impresionat întâlnirea cu scriitorul Pedro Solis Garcia şi modul cum am fost primiţi de către echipa spaniolă.” ( Bolbos Tudor-Andrei-clasa a-V-a)
„Căldura şi emoţiile împărtăşite împreună cu colegii europeni constituie pentru mine amintiri de neuitat iar legăturile realizate se vor consolida şi în cadrul activităţilor viitoare. Am învăţat că prietenia este cheia inimilor europene”( Puica Denisa -clasa a-V-a)
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus Plus, noul program al Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Toate informatiie pe care le furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Agenția Natională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosi tcontinutul acestor informații.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5