Învățătoarea Ioana Andron de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița

Înv. Mariana Prigon, din volumul în curs de apariţie "Am vrut să opresc timpul"

      Când spui înv. Ioana Andron, spui perfecțiune și profesionalism. Un cadru didactic de excepție, care și-a onorat meseria și a avut satisfacții deosebite. Cât am lucrat în Școala Gimnazială nr. 4, eram la clase echivalente și ne-am intersectat prin participarea la lecții deschise, în cadrul cercurilor pedagogice. Întotdeauna oferea niște lecții foarte bine documentate și pregătite, iar elevii ei aveau cunoștințe temeinice și erau foarte disciplinați.

               Are doi copii licențiați, de mare valoare, profesioniști desăvârșiți (dr. Otilia Tănase și ing. Traian Andron precum și nora prof.  Elena Andron care a condus cu competență destinele învățământul primar, timp de 7 ani și ginerele Ionel Tănase, artist plastic profesionist).

               Ioana este o bunică iubitoare, o prietenă adevărată și un OM respectat în societate. Este un OM minunat, cu un caracter desosebit.

               Iată cum iși amintește eleva Domniei Sale, Precup (Vale) Cecilia:

               ”Doamnei mele învățătoare Ioana Andron,

               În spatele fiecărui om bogat sau sărac, celebru sau nu, se află un dasscăl. Iar primul dascăl care ne sculptează caracterul și sufletul este neîndoielnic, învățătorul.

              Una dintre minunatele mele învățătoare a fost D-na Ioana Andron. Îmi amintesc cu drag de vocea-i caldă, răbdarea și entuziasmul cu care ne-a călăuzit primii pași în tainele cunoașterii, ne-a pus creionul în mână, ne-a introdus în universul cifrelor și al literelor, ne-a învățat lucruri esențiale despre lumea în care trăim și, mai presus de toate, ne-a susținut, ne-a ascultat și ne-a încurajat.

              O văd uneori în curtea casei sale, plimbându-se pe aleea cu flori și îmi sună în minte numele cu care mă alinta: Cicica!

             Doamna învățătoare merită toate cuvintele de laudă și recunoștință. Să aveți parte de toată căldura omenirii, un ocean de sănătate și toate florile lumii adunate în cel mai frumos buchet!

 

                                                   Cu adâncă prețurire și recunoștință,

                                                               Cicica (Cecilia Vale)”

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5