Investiţii de sezon efectuate conform programului

Administraţia locală a oraşului Năsăud, după ce a finalizat curăţarea principalelor cursuri de apă care traversează urbea, în aceste zile, prin angajaţii specializaţi, se preocupă de refacerea marcajelor pentru trecerile de pietoni, a staţiilor de autobuze şi taxi de pe raza oraşului.

Dotaţi cu utilaje speciale, muncitorii din cadrul Primăriei oraşului efectuează lucrările de delimitare cu vopsea reflectorizantă albă a marcajelor pietonale de pe străduleţele laterale. Un lucru bun, cu scop preventiv, de a înlătura eventualele accidente, numai că, năsăudenii grăbiţi (ca să nu spunem fără simţ civic, respect pentru munca altuia şi banii din bugetul local) în autoturisme spăimoase, treceau peste marcajele abia trasate, luând pe roţi o parte din vopsea.

…Au fost marcate cinci staţii de autobuze: una în Piaţa Unirii, alta pe B-dul Grănicerilor şi trei pe strada George Coşbuc (la Intex, Somplast şi Staţia de ambulanţă), plus patru staţii de taxi.

Aceste acţiuni efectuate sunt înscrise în programul investiţiilor de sezon.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5