Invitaţie la Hramul Mânăstirii Strâmba
Obştea Mânăstirii Strâmba, dimpreună cu maica stareţă Epiharia şi părintele duhovnic Paisie, vă invită joi, 12 decembrie 2013, la hramul mânăstirii, pentru a-i mulţumi Sfântului Ierarh Spiridon, cel care-i ocroteşte pe vieţuitorii acestei mânăstiri şi de a cărui călăuzire se bucură toţi cei care-i cer ajutorul.
Slujbele vor începe de miercuri seara, iar joi, în ziua hramului, vor continua de la ora 8.30 cu Acatistul Sfântului şi Ceasurile. La ora 10.00, va începe Sfânta Liturghie Arhierească, care va fi săvârşită de către Părintele Mitropolit Andrei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
În ziua hramului se va sluji în biserica nouă. Pentru aceasta suntem datori cu mulţumiri tuturor acelora care ne-au ajutat să ajungem până aici, credincioşi, persoane fizice, persoane juridice.
Îl rugăm pe Sfântul Ierarh Spiridon să-i răsplătească fiecăruia pentru ajutorul dat mânăstirii şi să le fie mijlocitor către Dumnezeu acelora care au nevoie de ocrotirea sa.
Obştea Mânăstirii Strâmba,
Maica stareţă Epiharia
Citiţi şi:
- Invitaţie la Hramul Mânăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” Strâmba
- Invitaţie
- Sfântul Ierarh Spiridon, hramul Mănăstirii Strâmba. Mitropolitul Andrei a instalat noua stareță, Iustina Ignat
- Mitropolitul Andrei, la hramul Mănăstirii Strâmba, la sărbătoarea Sf. Ierarh Spiridon
- Sfântul Ierarh Spiridon, cinstit la Mănăstirea Strâmba, cu prilejul hramului de iarnă
Adaugă comentariu nou