Ioan Es. Pop, premiat la Runcu Salvei

Asociaţia Culturală Eikon în colaborare cu Primăria comunei Runcu Salvei (primar Anchidim Pavelea) şi S.C. Miron Construct S.R.L. Beclean (administrator Petru Miron) acordă Premiul „Spirit, Tradiţie, Cultură” pentru promovarea satului românesc lui Ioan Es. Pop care, cu forţă şi autenticitate, surprinde în poezia sa filonul tragic al satului maramureşean, transmite George Vasile Dâncu, directorul editurii Eikon. Ajuns la ediţia a II-a, premiul va fi înmânat poetului de către prozatorul Alexandru Vlad (cel care a fost distins anul trecut cu acelaşi premiu), sâmbătă, începând cu ora 12.00, în Runcu Salvei, cu ocazia sărbătorilor culturale ale comunei.
Juriul este format din Alexandru Vlad, cunoscut prozator clujean (preşedintele juriului); Vasile Dâncu, ţăran autodidact şi scriitor, Vasile George Dâncu, editor şi scriitor; Vasile Sebastian Dâncu, eseist, sociolog şi profesor universitar; Vasile Mititean, ţăran autodidact, cititor şi critic literar; Anchidim Pavelea, primar al comunei Runcu Salvei; Ioan Pintea, preot şi scriitor şi Grigore Pop, ţăran autodidact şi scriitor. Membrii juriului de anul acesta, cu excepţia lui Alexandru Vlad, sunt intelectuali locali ai comunei Runcu Salvei sau originari din această localitate, rămânând ca să se adauge acestui colectiv cei care sunt onoraţi cu respectivul premiu. Cel căruia i se acordă premiul va deveni în anul următor preşedinte al juriului. Tot în cadrul acestei sărbători culturale va avea loc dezvelirea bustului Ioan S. Pavelea, vestit dascăl al acestor locuri, dar şi lansările de carte: Patimile vieţii. Cozmenii de Vasile Cozmi (Editura Oscar Print), prezintă: poetul Vasile Dâncu; 50. Poeme alese de Ioan Pintea (Editura Eikon) şi Poveştile, viaţa şi moartea. 50 de texte pentru 50 de ani de Vasile Sebastian Dâncu (Editura Eikon), prezintă: profesor Nicolae Bosbiciu. Va susţine un recital Nucu Pandrea, celebru artist şi cântăreţ din frunză, urmat de un spectacol folcloric cu Ansamblurile „Roata” – Runc, „Someşana” – Năsăud, „Bârgăul” – Susenii-Bârgăului, „Păuniţa” – Sângerz-Băi. Solişti: Domnica Dologa, Felix Gălan, Marcel Avram, Ionuţ Bledea, Maria Moldovan Gabor.
„Zilele Culturale ale Comunei Runcu Salvei” sunt organizate de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, precum şi de către Primăria şi Consiliul Local Runcu Salvei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5