Ioan Moniţa crede că Orban ar putea fi un posibil viitor prim-ministru

Aflat în campanie electorală la Bistriţa, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat la întâlnirea cu primarii liberali din judeţul nostru, că „victoriile vor fi răsplătite, şi orice numire, accedere în funcţii se va face în funcţie de rezultatele obţinute la alegeri”. Primarul liberal al comunei Romuli, Ioan Moniţa, i-a cerut lui Orban ca recompensele să fie în funcţie de scorul obţinut, să nu se ţină cont de numărul de locuitori al judeţului judeţului, exprimându-şi convingerea că în cazul unei victorii a lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, Ludovic Orban va fi viitorul prim-ministru, în ciuda faptului că Antonescu îl susţine pe Klaus Iohannis, pentru funcţia de premier al României.

„Vreau să vă smulg o promisiune, pentru că vorbeaţi de meritocrocraţie, şi pentru că săptămâna trecută am stabilit nişte targeturi în fiecare localitate, în fiecare comună, vreau să ne promiteţi, pentru că am convingerea că în momentul în care domnul Crin Antonescu va fi viitorul preşedinte al României, avem în faţă viitorul prim-ministru (n.r- liberalii prezenţi în sală au început să aplaude), nu veţi uita de cei care care vor obţine rezultate deosebite la aceste alegeri. Vrem să fim ajutaţi în funcţie de rezultatele obţinute. Vă rog tare mult, să nu uitaţi de judeţul Bistriţa-Năsăud, care e un judeţ relativ mic la nivel naţional, dar dacă se va implica activ şi va avea rezultate deosebite, vreau să nu uitaţi de noi”, a spus primarul comunei Romuli, Ioan Moniţa.

În replică, Ludovic Orban a spus că are în vizor judeţul nostru, dar a menţionat că fiecare organizaţie va fi răsplătită în funcţie rezultatul obţinut, iar în cazul în care targetul a fost atins, vor urma şi recompensele.

„ Orice numire se va face în baza rezultatelor obţinute la alegeri, dar atâta timp cât fiecare membru al Biroului politic Judeţean, îşi va asuma responsabilitatea ca cele 2-3 localităţi pe care le are în subordine să atingă targetul respectiv, acele organizaţii locale vor fi şi recompensate. Orice distribuţie de resurse se face în funcţie de nevoi şi de rezultate”, a precizat Ludovic Orban.

Orban a mai adăugat că în prezent competiţia în PDL este între cei care racolează mai mulţi parlamentari şi primari liberali.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5