Ioan Moniţa a depus jurământul pentru al cincilea mandat de primar al comunei Romuli
În cadru festiv, în prezenţa jr. Carmen Toderaşc, şef Serviciu Juridic în cadrul Instituţiei Prefectului, Ioan Moniţa a depus jurământul de credinţă în faţa Consiliului Local pentru un nou mandat de primar al comunei Romuli.
„Vreau să-i mulţumesc bunului Dumnezeu că am ajuns aceste vremuri. Şi la al cincilea mandat emoţiile sunt la fel ca la primul mandat. Am citit asta şi în ochii dumneavoastră. Sunt şi consilieri noi, la prima experienţă. Sper să fie patru ani în care să colaborăm foarte bine, aşa cum am depus jurământul, în folosul cetăţenilor şi spre binele cetăţenilor comunei Romuli. O felicit din suflet pe doamna Camelia Sângeorzan, primul consilier femeie al comunei. Îi doresc mult succes. Sunt convins că ştiţi la ce v-aţi înhămat, munca în administraţia publică locală şi în folosul cetăţenilor nu este una uşoară. Sunt convins că veţi depune toate eforturile, mai ales că sunt patru consilieri noi. Să ne învrednicească bunul Dumnezeu şi să ne facă parte de sănătate, pentru că trăim vremuri interesante, tulburi, în care pandemia face ravagii, nu doar în România, ci în toată Europa. Voi fi acelaşi om, voi fi primarul tuturor cetăţenilor comunei Romuli”, a declarat Ioan Moniţa, după depunerea jurământului de credinţă.
Citiţi şi:
- Sorin Hognogi a preluat al cincilea mandat de primar al comunei Spermezeu: Împreună să creăm o comunitate în care cu toții să ne simțim acasă!
- Aurel Horea a depus jurământul pentru al cincilea mandat de primar al comunei Ilva Mică
- Ioan Monița a depus jurământul pentru al șaselea mandat de primar al comunei Romuli
- Ilva Mică: Aurel Horea, în tandem cu viceprimarul Ilie Muşină, pentru al cincilea mandat
- Romeo Florian a depus jurământul pentru al cincilea mandat de primar al comunei Lechința: Va fi cel mai greu mandat, cu investiții majore!
Adaugă comentariu nou