Ioan Oltean: Condamn atitudinea preşedintelui CJ Liviu Rusu
-
View the full image
Livu Rusu şi Ioan Oltean
Critici în interiorul organizaţiei judeţene PDL B-N sau critici de dragul presei. Ca un politician versat şi cu experienţă, liderul PDL B-N, deputatul Ioan Oltean a criticat, vineri, atitudinea preşedintelui CJ, Liviu Rusu, în şedinţele de for judeţean, sugerându-i să adopte o atitudine a dialogului, o atitudine a transparenţei actului de guvernare judeţeană.
Potrivit lui Oltean, în momentul în care un politician ajunge să fie şeful unei instituţii publice trebuie să fie conştient că va ajunge în centrul atenţiei şi că va fi criticat.
De asemenea, Oltean a spus că dacă ar fi fost în locul lui Liviu Rusu ar fi aprobat pe ordinea de zi proiectul de hotărâre iniţiat de consilierii judeţeni PSD şi PNL, proiect care viza înfiinţarea unei comisii de verificare a licitaţiilor, a modului în care s-au derulat investiţiile în Consiliul Judeţean.
,,Condamn atitudinea preşedintelui Consiliului Judeţean Liviu Rusu în şedinţe. I-am sugerat deja o altă atitudine, o atitudine a dialogului, a comunicării, a transparenţei actul de guvernare judeţeană. Eu, personal, nu am nimic împotrivă să se înfiinţeze acea comisie de verificare, nu am nimic împotrivă pentru ca acea comisie să se constituie, pentru că sunt absolut convins că nu există nereguli, Liviu Rusu nu face prostii în actul de gestionare, nu face ilegalităţi, de aceea, categoric, dacă eu eram în şedinţă, nu m-aş fi opus constituirii acestei comisii. Le-aş fi pus la dispoziţia consilierilor judeţeni PSD şi PNL, tonele de documente, să le cerceteze şi să vadă că totul este legal. Suntem pentru transparenţa actului administrativ. (…) Am condus şi conduc atâtea şedinţe în Parlament, şi vă spun că sunt pentru dialog, sunt pentru transparenţă, sunt pentru comunicare. Ca şi conducător de instituţie publică nu poţi să neglijezi aceste trei elemente fundamentale, nu le poţi neglija dacă vrei să te bucuri de succes în actul de guvernare”, a afirmat Ioan Oltean.
Şi cum alegerile locale din 2012 bat la uşă, cum imaginea PDL este într-o cădere liberă, se gândeşte PDL B-N la un alt candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean? Potrivit lui Oltean, răspunsul este deocamdată NU, dar cum politicienii îşi schimbă declaraţiile peste noapte, iar memoria colectivă este scurtă, cine ştie ce surprize ne mai oferă conducerea PDL B-N.
,,Nu ne-am gândit la un alt candidat la alegerile locale din 2012 pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Liviu Rusu îşi face treaba”, a menţionat Ioan Oltean.
La întrebarea, dacă nominalizarea lui Liviu Rusu pentru un nou mandat la şefia CJ stă sub semul întrebării, Oltean a răspuns:
,,Noi nu punem semne de întrebare, niciodată!”
Ioan Oltean a mai spus că din politica actuală a conducerii Consiliului Judeţean lipseşte dialogul, îndeosebi cu mass-media, iar preşedintele CJ Liviu Rusu a afectat imaginea PDL la nivelul presei.
,,La nivelul presei, Liviu Rusu a afectat imaginea PDL, la nivelul populaţiei şi al votanţilor, eu zic că nu, pentru că este prezent în teritoriu, face o mulţime de lucruri bune. S-au făcut atâtea lucruri în judeţ de când e preşedinte Liviu Rusu, că nu s-au făcut atâtea lucruri din 1990 încoace, până la el. Eu îi reproşez o lipsă de flexibilitate şi de comunicare cu voi, cu presa. Cu presa trebuie să te pui bine, nu să te pui rău, asta e… El ar avea ce să vă spună. Eu îi reproşez că nu comunică cu voi, cu presa, pentru că face o mulţime de lucruri pe care nu le ştie poporul, pentru că nu comunică cu voi. Sunt o mulţime de şantiere, sunt o mulţime de obiective în tot judeţul… Sigur, Liviu Rusu mai trebuie să vă răspundă la telefoane, să îmi răspundă şi mie la telefoane”, a concluzionat Ioan Oltean.
Acum se poate vedea clar că, în timp ce presa vorbea că dispare şi bruma de democraţie din Consiliul Judeţean, care uneori împiedică interesele de gaşcă să preia, la pachet, licitaţii, lucrări pe cele mai mari şantiere din judeţ, liderul cu experienţă din PDL îşi propune, din instinct de conservare, salvarea imaginii PDL, cel puţin în ochii presei, imagine şifonată cu talent de conducerea Consiliului Judeţean, şi aici mă refer nu doar la preşedintele CJ Liviu Rusu, ci şi la armata de consilieri din spatele preşedintelui, la managerului judeţului şi lista este deschisă…
Cel care pune punctul pe ,,i” pe aceste mânării politice demne de perioada unui regim dictatorial este chiar Ioan Oltean, care îl loc să-l ia pe Liviu Rusu la o poveste, deoparte, şi să-i explice ce înseamnă arta dialogului, arta transparenţei actului de guvernare judeţeană, o face în conferinţe de presă…
Astfel, în acest moment, după vorbă, după port, PDL B-N are preşedintele de Consiliu Judeţean pe care îl merită…
Comentarii
Probabil nici Liviu Rusu nu a facut nimic pentru judet !
Nu cunoaste Dl. Olteanu nici pe Dansul!!! Ciudata colaborare !!
Multe succesuri dl Olteanu!!!
Mai puteti taia din lefuri !!!!!
chibitul
Adaugă comentariu nou