Ioan Oltean este de acord cu amânarea alegerilor din PDL

Alegerile interne nu sunt cea mai bună soluţie în condiţiile crizei actuale şi necesităţii gestionării ei, este de părere vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, în condiţiile în care tot mai mulţi lideri ai PDL au luat în discuţie posibilitatea amânării Convenţiei Naţionale pentru toamna lui 2010 sau primăvara lui 2011. Propunerea va fi discutată în cadrul viitorului Colegiu Director al partidului care va avea loc la sfârşitul acestei luni.

,, La prima şedinţă de Colegiu Director al PDL vom lua această măsură de amânare a alegerilor interne pentru o perioadă care va fi toamna sau primăvara anului viitor. Luni avem BPN şi vom stabili o şedinţă pentru săptămâna viitoare, sau cel mai târziu peste încă o săptămână, pentru că va trebui să luăm această decizie în mod absolut obligatoriu”, a spus vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.

Oltean s-a arătat îngrijorat de efectele negative pe care le-ar putea resimţi actul de guvernare în plină criză în urma tensiunilor care ar putea însoţi luptele pentru posturi de conducere în PDL.

Vicepreşedintele PDL a invocat imaginea şi aşa şifonată a partidului de măsurile fiscale şi sociale pe care trebuie să le ia în urma înţelegerii cu FMI, care nu ar trebuie deteriorată cu suprapunerea apariţiei unor tensiuni în sânul PDL, precizând că principala grijă a PDL trebuie să fie guvernarea şi aplicarea măsurilor de austeritate, planul politic urmând să devină o preocupare secundară.

,,Miniştrii şi premierul trebuie să aibă mai puţine preocupări politice şi mai multe preocupări administrative şi de punere în aplicare a programului convenit cu forurile financiare internaţionale. Cred şi eu, că, în acest moment, principala noastră preocupare trebuie să fie punerea în aplicare corectă şi eficientă a măsurilor de austeritate şi planul politic să treacă într-o preocupare secundară, chiar să amânăm aceste alegeri pentru anul viitor pentru a asigura preocuparea partidului în principal de actul de guvernare”, a explicat vicepreşedintele PDL.

Momentan, potrivit deciziei iniţiale luate în BPN, Convenţia Naţională a PDL ar urma să aibă loc în perioada 16 - 17 iulie, lucrări în cadrul cărora ar urma să fie aleşi preşedintele, prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii executivi, secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai acestui partid.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5