Ioan Oltean: Opoziţia va ajunge la putere în 2016-2020
Vicepreşedintele Partidului Democrat-Liberal, deputatul Ioan Oltean, susţine că şansele Opoziţiei de a ajunge la putere mai devreme de 2016-2020 sunt minime. Potrivit acestuia, în prezent, premisele de revigorare ale PD-L sunt certe, mai ales că formaţiunea nu şi-a epuizat potenţialul uman. Declaraţiile au fost făcute în contextul pregătirii alegerilor la nivel naţional din cadrul PD-L, precedate de şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare, care se reuneşte astăzi la Bucureşti.
În fapt, astăzi va fi aprobat noul statut al PD-L care va asigura şi cadrul statutar pentru pregătirea moţiunilor pentru Congresul din luna mai. „Vă asigur că privim cu maximă responsabilitate Congresul partidului”, a declarat Ioan Oltean, în cadrul unei conferinţe de presă, menţionând că democrat-liberalii vor reuşi „îmbinarea armonioasă între experienţă şi energii inovatoare, între rezistenţa în timp şi elanul tineresc”, astfel ca partidul să se consolideze până în 2012 şi să rămână la guvernare după alegerile locale şi parlamentare. Oltean a recunoscut că în PD-L există şi „oameni cu gărgăuni şi păsărici”, dar nu a vrut să facă nominalizări. La capitolul „dezamăgiri”, liderul democrat-liberal l-a menţionat pe europarlamentarul Cristian Preda care, zilele trecute, îi sugera premierului Boc să facă un pas în spate pentru că nu mai are energie.
În ceea ce-l priveşte, deputatul Ioan Oltean încă nu s-a hotărât asupra funcţiei pentru care îşi va depune candidatura (cel puţin cea de vicepreşedinte), el anunţând doar că va susţine moţiunea câştigătoare din PD-L.
Citiţi şi:
- Comuna Silivașu de Cîmpie merge înainte! Vezi ce proiecte propune Ucu Avram Cornea, candidatul PSD pentru mandatul 2016-2020
- CNADNR derulează procedurile de atribuire pentru deszăpezirea drumurilor naţionale din Bistriţa-Năsăud în perioada 2016-2020
- Proiectele managerului Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, pentru 2016-2020
- Ioan Oltean, despre suspendare, gărgăuni şi Doamne-Doamne
- Echipa PSD are o responsabilitate față de oameni: să demonstreze în continuare că poate! Proiectele propuse pentru mandatul 2016-2020
Adaugă comentariu nou