Ioan Oltean: PDL nu are 70% din candidaturi, e 98% din ARD

Deputatul PDL Ioan Oltean neaga informaţiile apărute în presă, conform cărora partidului sau îi revin 70% din candidaturile Alianţei România Dreapta, scrie ziare.com.

,,Nu sunt asemenea proporţii, să nu uităm că PDL e 98% din puterea alianţei”, a declarat Oltean, pentru ziare.com.

El a precizat că PDL e încă ,,în faza de tatonare” cu aliaţii săi în privinţa candidaturilor, dar a reafirmat poziţia partidului că cei care au plecat din tabăra democrat-liberalilor să nu se regăsească pe liste. Proporţia de 70% candidaturi pentru PDL şi restul de 30% împărţite între celelalte formaţiuni membre ale Alianţei România Dreapta a fost intens vehiculată în presă.

Obiectivul PDL: Cât mai puţin pentru USL

Fostul secretar general al PDL spune că principalul obiectiv al formaţiunii sale e să împiedice USL să obţină o majoritate absolută.

,,Principalul obiectiv - USL să nu ia 50%, ARD să ia cat mai mult”, a precizat Oltean.

Întrebat dacă asta înseamnă că PDL ar negocia chiar şi cu Partidul Poporului pentru o majoritate parlamentară, Oltean a răspuns: ,,Nu cred ca PPDD poate fi in afara unei asemenea discuţii politice”.

Potrivit ziare.com, Ioan Oltean s-a arătat optimist faţă de scorul electoral al ARD, considerând că aceasta câştigă procente în preferinţele alegătorilor. ,,Suntem pe un trend ascendent, mai sunt 2 luni şi jumătate şi mai putem creşte”, consideră Oltean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5