Ioan Oltean: Pentru prelungirea programului de votare la referendum, va trebui modificată legea

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean (PDL) a declarat, marţi, că prelungirea programului de votare în care se va desfăşura referendumul nu poate fi făcută decât dacă va fi modificată Legea referendumului.

Oltean a spus că în Biroul Permanent nu s-a discutat nimic despre prelungirea programului de votare la referendum şi că, probabil, miercuri, Comisia juridică va face propuneri în acest sens.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a adăugat că şi dacă se va modifica în lege prevederea privind ora, trebuie modificat şi articolul care spune că cu 20 de zile înainte de referendum se comunică data şi ora de desfăşurare, având în vedere că mai sunt 14 zile până la referendum.

Legea referendumului nu face referire la numărul de zile în care se poate desfăşura consultarea populară, singura reglementare în ceea ce priveşte referendumul menţionând un interval de 12 ore în care alegătorii îşi pot exprima opţiunile.

Conform Legii referendumului, în forma completată şi modificată până în prezent, în cazul referendumului de demitere a preşedintelui Parlamentul este cel care stabileşte data organizării acestuia prin hotărâre. În cazul referendumului de revizuire a Constituţiei, organizarea referendumului se stabileşte prin lege, în timp ce în cazul referendumului pe probleme de interes naţional, data este stabilită prin decret al preşedintelui.

În cazul tuturor tipurilor de referendum există o menţiune în care se precizează că „scrutinul se va deschide la ora 8.00 şi se va încheia la ora 20.00", fiind vorba de un interval de timp de 12 ore alocat pentru exprimarea opţiunilor electorale.

Cu toate acestea, Legea referendumului menţionează în cazul referendumurilor locale că „referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica".

În ceea ce priveşte organizarea unui referendum pe parcursul a mai multe zile există un precedent, cel din octombrie 2003, pentru revizuirea Constituţiei. În acel moment, Guvernul Năstase a emis Ordonanţa de Urgenţă 92 din 9 octombrie 2003 - contrasemnată de miniştrii Ioan Rus şi Gabriel Oprea - prin care se instituiau două zile pentru referendum, respectiv sâmbătă 18 octombrie şi duminică 19 octombrie, cu un interval de votare de 12 ore aferent fiecărei zile între 8.00 şi 20.00

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5