Ce decizii mai are de luat Curtea Constituţională
Mai sunt doar câteva zile până la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, dar încă nu ştim după ce reguli se va desfăşura votul.
Puterea încearcă să obţină undă verde de la Curtea Constituţională pentru schimbările făcute pe ultima sută de metri.
În primul rând, Puterea are emoţii în legătură cu programul secţiilor de votare. Curtea Constituţională se pronunţă azi în legătură cu ordonanţa de urgenţă prin care guvernul Ponta a prelungit cu patru ore intervalul de votare.
Dacă ordonanţa privind prelungirea programului este declarată neconstituţională, Puterea mai are o variantă.
Săptămâna trecută, Parlamentul a aprobat şi o modificare a legii referendumului, prin care orarul de vot poate fi stabilit prin hotărâre de guvern.
Altfel spus, dacă ordonanţa pică la Curtea Constituţională, Cabinetul Ponta poate totuşi să dea o simplă hotărâre de guvern şi să prelungească intervalul orar al referendumului. Rămâne, însă, de văzut dacă nu cumva mâine legea va fi declarată neconstituţională.
Şi tot azi, Curtea analizează şi hotărârea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Mai exact, articolul 3 din hotărâre, care spune că, în cazul în care referendumul nu este valid, parlamentul ia act şi stabileşte paşii de urmat.
PDL se teme că Puterea va uza de formularea ambiguă ca să nu ţină cont o eventuală decizie a CCR de invalidare a referendumului
Tot ce ştim, însă, este că deocamdată se află în vigoare legea promulgată recent de preşedintele interimar, Crin Antonescu.
Astfel, referendumul este valid dacă vin la vot 50 la sută plus unu din cei înscrişi pe listele electorale, iar preşedintele este demis dacă votează pentru demitere 50 la sută plus unu din cei care vin la urne.
Vom avea aproximativ 18.500 de secţii de votare, dintre care 301 în străinătate şi în jur de 30 de secţii pe litoral.
Citiţi şi:
- CCR: Legea referendumului e constituţională, dar participarea la vot trebuie să fie peste 50%+1 din totalul alegătorilor
- Băsescu revine la Cotroceni! Curtea Constituţională invalidează referendumul pentru demiterea lui Băsescu
- Preşedinţii şi locţiitorii din secţiile de votare vor câştiga câte 150 lei/zi, la parlamentare!
- Referendumul pentru redefinirea familiei: În 6 şi 7 octombrie, între orele 7-21, bistriţenii sunt aşteptaţi la vot!
- Traian Băsescu, prima reacţie după decizia CCR: Aşa ceva este fără precedent, ca după ce ai văzut rezultatul, să încerci să modifici cifrele după care ai făcut referendumul
Adaugă comentariu nou