Ioan Oltean prevede succesul ARD

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul Ioan Oltean, susţine că Alianţa România Dreaptă este “o alternativă serioasă pentru USL”, prin responsabilitate, maturitate politică şi înţelepciune, iar această construcţie politică va avea succes.
“Alianţa România Dreaptă este o alianţă care se va dovedi cu certitudine că va fi o alternativă extrem de serioasă şi de reală la ceea ce reprezintă astăzi USL. (...)ARD este o alternativă viabilă, este singura forţă politică responsabilă, pentru că dovedeşte maturitate politică, echilibru politic şi înţelepciune, elemente care lipsesc cu desăvârşire actualei Puteri”, a precizat Ioan Oltean, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit acestuia, printre obiectivele Alianţei figurează recâştigarea încrederii populaţiei în clasa politică, oferirea unor soluţii pentru scoaterea României din criză şi lansarea pe un trend ascendent (“aşa cum a fost predată USL, din păcate fără proces-verbal”), reconstrucţia instituţiilor statului de drept, revizuirea Constituţiei, inclusiv în sensul unui Parlament unicameral şi a unui număr de parlamentari rezonabil.
Una peste alte, ARD va avea succes, susţine liderul PDL, fapt dovedit şi de sondajele de opinie în care USL descreşte (doar 47%), iar ARD urcă încet, dar sigur.

Comentarii

08/10/12 09:09
erterhtrethrehrthrth

Ca exista aceasta "varianta" este foarte bine. Vor castiga cei care dovedesc seriozitate si credibilitate in randul populatiei. De fapt... asta inseamna cu adevarat democratia autentica...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5