Ioan Pintea invitat de Academia Română la „Centenarul Nicolae Steinhardt”,

În Aula Academiei Române a avut loc sesiunea de comunicări ştiinţifice „Centenar Nicolae Steinhardt”, ce face parte din seria manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea monahului Nicolae Delarohia, eseist, critic literar şi gânditor creştin. În deschiderea sesiunii, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, originar de la Spermezeu, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Memorialul durerii transfigurat în Jurnal al fericirii”, adresat organizatorilor şi participanţilor.
Centenarul Nicolae Steinhardt a reunit ierarhi ai Bisericii, academicieni, oameni de cultură, clerici şi monahi care l-au cunoscut, dar şi iubitori ai operei Monahului Steinhardt. Amintim aici doar pe Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, acad. Ionel Haiduc, acad. Alexandru Surdu, C.S.I dr. Nicolae Mecu, pr. conf. dr. Ştefan Iloaie, conf. dr. Florian Roatiş, lect. dr. George Ardeleanu, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Dan Ciachir, Teodor Paleologu, de buna organizare ocupându-se arim. Macarie Mortogna. „Momentul de astăzi era o datorie sufletească pentru noi, pentru cei ce trăim şi îl admirăm după ce a plecat în eternitate sau punctăm sorocul acesta de o sută de ani de la naşterea lui” a menţionat ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Părintele Nicolae Steinhardt a fost numit, post-mortem, membru de onoare al Academiei Române.

Un simpozion naţional dedicat monahului Nicolae Steinhardt va fi organizat, spre sfârşitul lunii, şi la Mănăstirea Rohia, 100 de ani de la naşterea sa împlinindu-se pe 29 iulie.
Judeţul nostru a fost reprezentat de scriitorul şi preotul Ioan Pintea, cel care ne anunţă că Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud va organiza o sărbătoare Steinhardt în toamnă, prilej cu care va fi lansat şi un volum ce cuprinde conferinţele şi evocările cuprinse în evenimentele din acest an.

Comentarii

08/07/12 20:40

Bună,

Am făcut un follow-up cu poze și video asupra evenimentului:
http://olivian.ro/academie-steinhardt/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5