Astăzi,

Ioan Pintea îşi prezintă creaţia la „Cenaculum”

Astăzi, de la ora 17.00, în sala Baudelaire a Colegiului Naţional „Petru Rareş”, poetul Ioan Pintea va citi din creaţia sa în cadrul Cenaclului literar Cenaculum. Ioan Pintea este, în momentul de faţă, unul dintre poeţii din judeţul nostru cu o activitate marcantă şi o prezenţă activă în revistele de literatură. Astfel, revista „Tribuna” nr. 146, îi dedică poetului o pagină de poezie, la fel ca cel mai recent număr din Poesis, unde poetul surprinde imaginar lumea în mai multe creaţii.

În numărul pe octombrie al publicaţiei „Astra”, Ioan Pintea vorbeşte despre rolul publicaţiilor culturale. Nr. 80 din „Dacia literară”, număr dedicat în mare parte lui Cezar Ivănescu relatează, prin intermediul părintelui Ioan Pintea, vizita lui „Domn Cezar” la Casa Parohială de la Chintelnic. „Marmaţia literară”, antologia Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetul Marmaţiei ilustrează, la rândul ei, poemele lui Pintea, traduse şi în franceză şi maghiară.

Poetul pătrunde şi dincolo de graniţe prin intermediul antologiei „Un albero di soni”, cuprinzând poeţi români traduşi în italiană de Ştefan Damian. Cartea a fost lansată în prezenţa autorului, la Vitermo, Italia. O prezenţă bogată, susţinută şi de premiile câştigate la festivalurile de poezie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5