Ioan Pop – primarul comunei Leşu: ”Rapsodia trişcaşilor a fost o reuşită”
O comună cu tradiţie în cântatul la fluier, cu oameni harnici, buni gospodari, conduşi cu blândeţe şi competenţă de către primarul Ioan Pop care, împreună cu cei din Primăria şi C.L. alcătuiesc o echipă pentru cetăţeni şi în slujba doleanţelor oamenilor pentru modernizarea şi europenizarea localităţii.
”Rapsodia trişcaşilor a fost o reuşită”, ne-a precizat primarul Ioan Pop. La cea de-a 44-a ediţie a festivalului interjudeţean au participat invitaţi speciali, ansambluri folclorice „Dabka” (Israel) şi „I Picett del Grenta” (Italia). Spectacolul s-a deschis cu cuvintele adresate de primarul Ioan Pop, directorul CJC, dr. Gavril Ţărmure, deputatul Stelian Dolha, vicepreşedintele CJ – Dorin Popescu, subprefectul Ovidiu Frenţ, după care a urcat pe scenă„Rapsodia trişcaşilor” din Leşu, seniori, urmată de echipa de dansatori juniori din Leşu şi trişcaşii juniori, coordonaţi de instructorii Nicolae Lupşan – la seniori şi prof. Dumitru Feldrihan-la juniori, ajutaţi de coregraf Ioan Simionca.
Au evoluat ansamblurile: „Dor Românesc” Bistriţa, „Cununiţa Munţilor” din Vaideeni, jud. Vâlcea (însoţiţi de primarul Băluţa Achim Daniel), „Păuniţa” şi „Doina Sângeorzană” din Sângeorz Băi, „Plauirile Bârgăului” din Prundu Bârgăului, ansamblul „Someşul” al Casei de Cultură Beclean.
Soliştii vocali şi fii ai satului: Mărioara Precup, Mărioara Dragotă, Sabina Leonte Alb, Anuţa Gălan, Ionela Dragotă şi Victoriţa Suciu au încântat publicul cu repertoriul lor.
Prezentarea spectacolului a fost asigurată de Emilia Ometiţă, coordonatoarea proiectului şi şef Serviciu la CJC, în echipă regăsindu-se alături de primar şi viceprimarul Avram Sorin, precum şi Maxim Pralea, director de Cămin Cultural.
Festivalul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Leşu şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, cei peste 1000 de spectatori bucurându-se de o zi deosebită.
Citiţi şi:
- Rapsodia trișcașilor, ediţia 50! Vicepreşedintele CJ, Vasile Puica, şi-a aniversat cei 65 de ani, pe scenă! Azi, noi surprize! CĂLIN BRATIANU, LEONTINA POP, OVIDIU HOMORODEAN, VLADUȚA LUPĂU, printre invitaţi! Prezintă: MENUŢ MAXIMINIAN
- Rapsodia Trișcașilor: lansări de carte şi folclor, la Leșu
- Oaspeţi din străinătate la Rapsodia triscasilor
- Alexandru Pop, Adrian Stanca, Săndel şi Aurora Mihai, la a 54-a ediţie a Festivalului Interjudețean de folclor "Rapsodia trișcașilor” de la Leşu
- Rapsodia trișcașilor, ediţia 50! Două zile de sărbătoare! CĂLIN BRATIANU, LEONTINA POP, OVIDIU HOMORODEAN, VLADUȚA LUPĂU, printre invitaţi! Prezintă: MENUŢ MAXIMINIAN
Adaugă comentariu nou