Ioan Ţintean (ALDE): Cei care cred într-o construcţie liberală, solidă, cu valori tradiţionale, cu siguranţă ni se vor alătura
Preşedintele filialei judeţene a ALDE Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, a mulţumit, în prima conferinţă de presă postelectorală, cetăţenilor judeţului Bistriţa-Năsăud pentru încrederea acordată candidaţilor şi formaţiunii pe care o conduce, la alegerile parlamentare. În opinia sa, votul acordat confirmă faptul că proiectele propuse în campania electorală, care vor face parte şi din viitorul program de guvernare, au suscitat interes.
„În acelaşi context, aş vrea să felicit toate partidele din judeţul Bistriţa-Năsăud care au obţinut mandate de parlamentar şi în mod special pe deţinătorii acestor mandate. Personal, am o stare de satisfacţie în ce-l priveşte pe Nelu Simionca, atâta pentru faptul că a obţinut mandatul de senator în numele filialei ALDE Bistriţa-Năsăud, cât şi pentru faptul că a avut încredere în mine atunci când i-am propus să vină pe locul unu la Senat, deşi la început a avut o mică undă de îndoială dacă să facă pasul sau nu. Până la urmă, s-a convins că a făcut bine şi acest lucru este bun pentru judeţul Bistriţa-Năsăud”, a declarat Ioan Ţintean.
Preşedintele Ţintean a adăugat că filiala va intra într-un proces de reconstrucţie, asta pentru a dovedi în continuare că rămâne o filială solidă, atât la nivel judeţean cât şi la nivel naţional, iar cei care aderă la valorile liberale tradiţionale pot să opteze pentru ALDE B-N.
„Sigur că se va face şi o analiză a tuturor responsabililor de structuri teritoriale, să vedem ce am realizat în aceste nouă luni de când eu am preluat filiala şi cât am reuşit să construim, până unde am ajuns, iar acolo unde sunt semne de slăbiciune, evident, să luăm măsura înlocuirii sau primenirii organizaţiilor locale.
Noi, ca filială, aşteptăm aşezarea noii guvernări, a unui guvern format din PSD şi ALDE un guvern care să răspundă întrebărilor adresate de poporul român în campania electorală, dar nu numai în campanie, ci de mai multe luni. (...) Sunt convins că vor fi rezultate bune, pentru că această alianţă a mai funcţionat până în noiembrie 2015 şi a dat rezultate bune. Cred că şi filiala ALDE Bistriţa-Năsăud va creşte prin venirea unor noi colegi, unor noi membri, noi îi vom deschide porţile în continuare, iar cei care cred într-o construcţie liberală, solidă, cu valori tradiţionale, cu siguranţă ni se vor alătura”, a spus Ioan Ţintean.
Citiţi şi:
- Ioan Ţintean: Niciunul dintre candidaţii PNL nu vorbeşte de viitorul liberalismului. 2020 trebuie să ne găsească într-o formulă unificată
- Ioan Ţintean: Nu avem o barieră între PNL şi ALDE la Năsăud. Oferim locuri bune pe liste
- Dorin Popescu despre revenirea lui Ioan Ţintean în politică: Nu am niciun fel de părere
- Ioan Ţintean renunţă la funcţia de prefect. Se întoarce director la Finanţe
- Mirela Cârcu (ALDE BN): În România, căsătoria trebuie să aibă loc între o femeie şi un bărbat
Adaugă comentariu nou