Ioan Ţintean: Nu avem o barieră între PNL şi ALDE la Năsăud. Oferim locuri bune pe liste

Ioan Ţintean, lider ALDE BN, anunţă că formaţiunea este deschisă  faţă de „grupul liberal” de la Năsăud, asta după ce copreşedintele Niculai Găitan şi-a anunţat demisia din funcţie.

„Public declar că-i aştept să vină alături de ALDE pentru că este tot o familie liberală, unii mai talibani, alţii mai populari, însă sunt liberali şi unii şi alţii. Mi-ar face plăcere să fiu în aceeaşi barcă cu prietenul meu vechi Dorel Coc, cu Petre Drăgan şi alţii de acolo, dacă vor găsi de cuviinţă, ca toată gruparea liberală cu care am început noi împreună liberalismul în Bistriţa-Năsăud, să putem fi într-o barcă.

Am convingerea că vom dezvolta discuţii în perioada următoare cu acest grup din jurul preşedintelui Niculai Găitan. Nu avem o barieră între PNL şi ALDE la Năsăud şi nutresc speranţa că vom ajunge la un consens. Suntem deschişi chiar să oferim locuri bune pe liste. Sentimental, în ceea ce mă priveşte, mi-aş dori să facem un bloc comun stânga/dreapta”, a declarat Ioan Ţintean, în cadrul unei conferinţe de presă.

         În context, Dorel Oltean, preşedintele ALDE Năsăud şi candidatul ALDE pentru Primăria Năsăud, a remarcat că renumitul Oraş al Academicienilor, în ultimii 26 de ani a decăzut şi a devenit „un oraş închis”, care în secolul XXI încă se mai preocupă de... trotuare şi care nu are reţea de canalizare la 500 m de centrul oraşului. Dorel Oltean a reclamat risipa de bani de la lucrările de modernizare a Primăriei Năsăud şi „zugrăvelile” de la Casa de Cultură, asta în timp ce Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” arată deplorabil şi nu există nici măcar un teren sintetic unde tinerii să poată practica sportul.

        

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5