Ioan Ţintean: În lipsa variantei ocolitoare, Bistriţa se scufundă încet

Deputatul Ioan Ţintean crede că anul 2011 este unul “trist” pentru Bistriţa, în contextul în care municipiul, alături de alte două oraşe, sunt singurele reşedinţe de judeţ care nu au reuşit să obţină finanţare pentru varianta de ocolire.

“Îmi mărturisesc încă o dată indignarea şi oprobriul meu faţă de atitudinea pe care au avut-o colegii noştri din Consiliul Judeţean, pentru piedicile pe care le-au pus cu toată abnegaţia şi dăruirea de care au putut da dovadă, ca Bistriţa să se mai scufunde cu câţiva centimetri, ea fiind pe o luncă alături de un fir de apă, între două dealuri, şi care sub roţile traficului greu încet, încet se va scufunda. În paralel, există dorinţa şi voinţa unanimă a politicienilor de a menţine Bistriţa ca un orăşel, un burg unde să vină prinţul Marii Britanii să vadă rămăşiţele epocii medievale. Cu multă dragoste va vedea cum Bistriţa se duce încet, încet la vale, pentru că nu putem să ne înţelegem noi politicienii, dacă Sud sau Nord, sau dacă dărâmăm 12 case sau şase sau poate niciuna, aşa cum sunt soluţiile tehnice de ultimă oră”, a declarat preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, în cadrul unei conferinţe de presă.

Liderul liberal a ţinut să precizeze că politicienii judeţului au dat o notă proastă în faţa bistriţenilor, mai ales că această “şosea de centură” are o importanţă deosebită pentru Bistriţa. “Dacă vreţi să ştiţi de ce nu vin o parte bună dintre investitori, motivul este şi acela că aici se termină căile de comunicaţie. Orice investitor de marcă ce vine într-un judeţ întreabă ce căi de cumunicaţie sunt. Aici se închide totul, de aici începi să urci dealurile, de aici începi să intri într-un oraş din care ieşi greu. Traversezi o Bistriţă de 80.000 locuitori într-o oră cu o maşină mare. Este incredibil că aceşti colegi ai noştri, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean au gândit atât de nociv”, a argumentat parlamentarul bistriţean.

Ioan Ţintean a adăugat că l-a interpelat pe ministrul Anca Boagiu pe această temă, iar răspunsul nu este unul foarte optimist. “Dacă vom mai găsi bani şi vom mai rectifica puţin la CNADNR şi vom găsă nişte bănuţi, să vedem poate intră şi Bistriţa, pentru că nu v-aţi înţeles acolo şi se pare că, deocamdată, sunteţi în afara problemei”, i-a răspuns ministrul Transporturilor deputatului liberal.

În loc de concluzie. Din cauza unor orgolii, la momentul acesta Bistriţa a pierdut ”180 milioane euro, locuri de muncă şi mai ales liniştea oraşului”, a spus Ioan Ţintean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5