Ioan Turc: Centura ocolitoare a Bistriţei va avea finanţare europeană!
Guvernul liberal a propus și realizarea cu fonduri europene a unor tronsoane din drumul rapid Baia Mare - Bistrița – Suceava. Astfel, 317 milioane de euro vor fi investiți doar pentru realizarea segmentului expres Dej - Bistrița, iar acest lucru deja înseamnă că INCLUSIV CENTURA OCOLITOARE a municipiului nostru va avea finanțare europeană, anunţă primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc.
Potrivit acestuia, Planul Național de Redresare și Reziliență, lansat aseară în dezbatere publică, reprezintă o șansă uriașă de progres la nivel național și local.
"Pentru Bistrița și județul Bistrița-Năsăud, ocazia de a recupera decalajul față de municipiile și județele dezvoltate nu poate fi ratată. Marile investiții în infrastructură (extinderea rețelelor de gaz, drumuri modernizate, aducțiuni de apă, facilități pentru turism și agrement) pot deveni realitate într-un interval de timp rezonabil.
Îmi propun ca municipalitatea să nu piardă niciun euro în perioada următoare, iar eu și echipa mea vom avea grijă ca toate oportunitățile de finanțare să fie valorificate. Programul meu de guvernare locală cuprinde deja foarte multe obiective ce pot fi finanțate prin Planul de Redresare și Reziliență sau prin celelalte axe mari de dezvoltare propuse de Executiv: Transport Durabil, Schimbări climatice, Reziliență, Digitalizare, Cercetare/Inovare, Mediul de afaceri, Educație, Sănătate, Mobilitate/Regenerare Urbană, Eficiență energetică/termică, Mediu", menţionează primarul Ioan Turc.
Citiţi şi:
- Noi contracte finanțate prin PNRR, semnate de Ministerul Dezvoltării, pentru Primăria Bistriţa şi Consiliul Judeţean
- Primarul Ioan Turc: Am semnat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Școlii Gimnaziale “Avram Iancu”!
- Grădinița cu Program Normal nr. 7 de pe strada C.R. Vivu, reabilitată prin PNRR!
- Primarul Ioan Turc: Finanțare de peste 3,5 milioane lei prin PNRR pentru reabilitarea Căminului Cultural Ghinda, a Școlii Generale din Sigmir și a Grădiniței de pe strada Cerbului!
- Ioan Turc: Am semnat contractul de 51 de milioane de lei pentru eficientizarea energetică a încă 14 de blocuri din Bistriţa!
Comentarii
Precis se vor harai intre ei si se vor da in judecata, vor contesta si recontesta cine sa execute " lucrarile "... incat ... dupa regulile instantelor noastre de judecata, procesele nu se vor termina nici in 10 ani de zile de acum incolo... si pe aceasta centura poate doar nepotii nostri, daca vor circula ...
Ar trebui ca toate lucrarile publice, finantzate de stat ori de comunitatea UE ... sa fie executate exclusiv de firmele publice ale statului roman, fara nici o licitatie .
Privatii... n-au decat sa-si contracteze anumite lucrari cu/din domeniul privat , nicidecum cu statul unde se invart bani publici . Astfel, nici lucrarile nu ar itarzia si nici banii publici nu s-ar mai sifona catre anumiti " preferati si smecheri politici " .
Adaugă comentariu nou