Ioan Turc a preluat şefia Registrului Comerţului
-
View the full image
Ioan Turc
Retras de ceva vreme de pe scena politică şi publică, fostul lider judeţean al PNL, Ioan Turc, revine în forţă. Turc a câştigat concursul organizat recent de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Bucureşti, şi devine astfel noul director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Ioan Turc a candidat alături de alţi trei concurenţi, obţinând cea mai bună notare din partea comisiei de examinare. Postul de director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a devenit vacant odată cu pensionarea fostului director Elena Szacacs.
Ioan Turc s-a născut pe 28 iunie 1969 la Bistriţa. În 2004 a fost ales viceprimar al Bistriţei. În decembrie 2007, în urma negocierilor dintre PNL şi PD, a preluat mandatul de deputat lăsat liber de democratul Augustin Zegrean, devenit judecător al Curţii Constituţionale. În aceeaşi lună, Ioan Turc a fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL, funcţie rămasă vacantă în urma plecării fostului lider Sabin Ilieşi la PLD.
În iulie 2009, Ioan Turc a fost suspendat din partid pe durata unui an, decizia fiind luată de cei 12 membri interimari ai Biroului Permanent Municipal (BPM), care i-au reproşat că a atacat public conducerea actuală. http://www.onrc.ro/documente/concursuri/onrc/conducere/rezultate_concurs_15.12.2009.pdf
Citiţi şi:
- Bogdan Ivan către Ioan Turc: Dacă vă simțiți atât de deranjat de Guvernul României, puteți opri chinul şi să vă dați demisia din funcția de director al Registrului Comerţului!
- Ioan Turc, directorul Registrului Comerţului: Activitatea de asistenţă se face cu programare. Programul cu publicul, în două intervale orare!
- “Ziua porţilor deschise” la Oficiul Registrului Comerţului
- 18 martie, termen limită privind radierea din registrul comerțului a PFA și a întreprinderilor individuale (II) care nu și-au actualizat obiectul de activitate
- IOAN TURC – directorul O.R.C. Bistriţa-Năsăud: „ROLUL SERVICIULUI PROPRIU DE ASISTENŢĂ SĂ CREASCĂ… SĂ RĂSPUNDEM OPTIM SOLICITĂRI
Adaugă comentariu nou