Ionuț Simionca: Vă mulțumesc din suflet pentru încrederea reprezentată la vot! Reprezentanți în CL Bistrița și CJ!
Vă mulțumesc din suflet pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o la vot. Chiar dacă nu am devenit primar, cele 15,2 % din voturile exprimate de bistrițeni mă onorează și, în același timp, mă obligă să lupt mai departe pentru cauzele noastre comune, pentru schimbarea de care Bistrița are mare nevoie.
Datorită dumneavoastră, PMP va fi reprezentat atât în Consiliul Local al Municipiului Bistrița (cu 12,6% din voturile exprimate în municipiu), cât și în Consiliul Județean Bistrița-Năsăud (cu 10,75% din voturile exprimate la nivel județean).
În același timp, vreau să mulțumesc celor 75 de aleși locali ai PMP din județ și echipei mele extraordinare, cei mai cinstiți, competenți și sufletiști oameni din Bistrița-Năsăud. Sunt mândru că am reușit să facem o campanie curată, bazată pe proiecte și pe soluții la problemele cetățenilor.
Nu în ultimul rând, îi felicit pe noul primar al Municipiului Bistrița, Ioan Turc, și pe președintele reconfirmat în funcție al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
Îi asigur pe bistrițeni că voi rămâne același politician apropiat de oameni, dedicat comunității și curajos când vine vorba de soluții care să ne facă viața mai bună.
#SchimbămBistrița
#ReușimÎmpreună
Citiţi şi:
- PMP va fi reprezentat de trei doamne în Consiliul Local Bistriţa- Silvia Galben, Ştefania Stere şi Oana Săcălean!
- Vezi cine a intrat în Consiliul Judeţean! Alianţa pentru Bistriţa-Năsăud – 14 mandate, PNL – 12, PMP – 4
- Vezi de ce a ieşit deputatul Ionuţ Simionca, astăzi, pe stradă între bistrițeni. O mireasă, alături de parlamentar!
- Ionuț Simionca, ales secretar general al PMP: Trebuie să reconstruim, să ne reinventăm!
- Silvia Galben, reprezentanta filialei PMP pe lista de la europarlamentare. Peste 10.000 de semnături strânse în Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu nou