Ionuţ Zăgrean, dublu medaliat la Campionatele Naţionale de atletism, etapa I, în sală

 La sfârşitul săptămânii trecute, la Bacău, au avut loc Campionatele Naţionale de sală, etapa I,  seniori, tineret şi juniori I şi Campionatul Naţional Universitar, ediţia a 24-a. Campionatul Național Universitar de sală a fost organizat de Federația Sportului Școlar și Universitar şi Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Ştiințe ale Mişcării Sportului şi Sănătății, cu sprijinul Federației Române de Atletism, al Direcției Județene pentru Tineret şi Sport  Bacău şi al Inspectoratului Județean Şcolar Bacău.

 Atleţii de la CSM Bistriţa, antrenaţi de prof. Alina Cucerzan, au reuşit şi de această dată să se claseze pe podium prin Ionuţ Zăgrean, locul II la 1500 m şi la 800 m cu record personal, la tineret, iar Traian Musteaţă (LPS) locul II la 1500 m, la categoria juniori I. Felicitări!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5