Istoria boxului bistriţean, în carte

În cadrul Săptămânii „Solidaritate şi Toleranţă”, Clubul Sportiv Municipal a găzduit lansarea volumului “Emeritul între ring şi catedră”, autori Vasile Jimborean şi Nicolae Zăpârţan. Manifestarea coordonată de prof. Raoul Zanca, directorul executiv al Direcţiei Judeţene a Sportului şi Tineretului, a avut în centru personalitatea complexă a antrenorului Nicolae Zăpârţan, subiectul cărţii, asul boxului bistriţean. Pe lângă autori, au luat cuvântul Oliv Mircea, directorul Bibliotecii Judeţene, primarul Ovidiu Creţu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mihai Bumb, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ, Emil Moceanu, Vasile Marc-inspector şcolar general, viceprimarul George Avram, primarul Ioan Vasile Moga, preotul Corneliu Vasile Mureşan. Un punct aparte l-a constituit acordarea Diplomei de Excelenţă lui Nicolae Zăpârţan din partea Asociaţiei PROADO. Preşedintele Doina Orza a subliniat rolul important pe care îl ocupă în asociaţie Nicolae Zăpârţan, directorul Şcolii Budacu De Sus.

În cei 28 de ani de carieră ca antrenor, Nicolae Zăpârţan a adus în judeţul nostru peste 500 medalii. Cu siguranţă numai lectura acestor trofee ne face să ne aplecăm în faţa celui care a primit de mai multe ori medalia de merit din partea instituţiilor abilitate. Cetăţean de Onoare al comunei natale –Şieu Odorhei, dar şi al comunei Dumitriţa, unde activează ca profesor, Nicolae Zăpârţan este omul care a făcut ca pumnul să strălucească căpătând culoarea aurului. Mulţi dintre cei care îl apreciază pe antrenorul emerit îşi aşază gândurile şi în această carte.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5