Istorii repovestite de Michel Vinay
În sala "Grigore Bradea" a Muzeului Judeţean s-a vernisat expoziţia personală a artistului francez Michel Vinay, în prezenţa unui public numeros iubitor de artă. Evenimentul a debutat prin cuvântul directorului Complexului Muzeal Judeţean, Silvius Ovidiu Chiş. Despre artist curatorul expoziţiei, Rodica Barna, a declarat: “Transportându-şi cu el patria de origine, fiind conştient că istoria sa personală e una care trebuie continuată, şi-a redimensionat propria lume dându-i un nou contur aici şi umplându-l cu trăirea sa plenară”. Michel Vinay, creatorul de metamorfoze, este născut în anul 1946 la Lyon, Franţa, fiind absolvent al Ecole de Beaux Arts. În anul 1966 expune pentru prima dată în oraşul natal, rpimind, Premiul pentru debut. Urmează Vercel, Paris, Pontarlier, Belfort, Monbeliard, Besancon. La Muzeul Judeţean a mai expus în 2000 şi 2002. Este stabilit în judeţul nostru la Livezile, bucurându-se de frumuseţea acestor locuri. Un moment emoţionant l-a constituit recitalul oferit la orgă de micuţul Dudu, în aplauzele celor prezenţi. Istoriile repovestite vă aşteaptă pe simezele Muzeului Judeţean, să le descoperiţi şi dumneavoastră.
Adaugă comentariu nou