ISU salvează oaspeţii lui Dracula
Mâine, de la ora 11.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” desfăşoară o aplicaţie tactică trimestrială cu trupe şi transmisiuni la Hotel Castel Dracula . “Aplicaţia are ca temă Modul de intervenţie a forţelor şi mijloacelor pentru stingerea incendiilor la complexe turistice şi locaşe de cult, în cooperare cu celelalte structuri ale sistemului judeţean de management al situaţiilor de urgenţă, executarea acţiunilor de asanare pirotehnică a unor elemente de muniţie rămase neexplodate din timpul celui de-al doilea Război Mondial, executarea salvării de persoanelor surprinse la etajele superioare, intervenţia autospecialei de descarcerare la un accident rutier”, declară ofiţer relaţii publice cpt. Vasile Trifan. La această activitate participă grupa operativă şi 8 autospeciale cu echipaje complete . Pentru buna desfăşurare a aplicaţiei, participă o autospecială din cadrul Detaşamentului de Pompieri Vatra-Dornei, o grupă de jandarmi montani, un echipaj de poliţie , o echipă de cercetare a cauzei de incendiu, două ambulanţe cu personal medical, o echipă de la Agenţia de Protecţia Mediului, Serviciul Public Judeţean Salvamont Bistriţa – Năsăud, Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Tiha Bîrgăului şi Prundu Bârgăului.
Citiţi şi:
- Pompierii salvează vieţi
- Proiectil descoperit la Josenii Bârgăului. Misiune de asanare a muniţiei şi la Gledin
- Când vezi bomba, te gândești că ai o familie! Emoţiile prin care trec pirotehniștii bistriţeni, descrise de unul din ei
- Jandarmii se perfecţionează pentru siguranţa noastră
- Pirotehniştii bistriţeni au executat, anul trecut, 24 misiuni de asanare a muniţiei
Adaugă comentariu nou