Izbită de stâncile din Piatra Fîntînele

În după-amiaza zilei de marţi, jandarmii montani din Piatra Fântânele au asistat la un accident produs la aproximativ 3 km de Hotel Castel Dracula. Un autoturism care se îndrepta către Bistriţa s-a lovit puternic de un perete de stâncă ce mărgineşte drumul. Aflaţi în zona în care a avut loc impactul, jandarmii montani au acordat primul ajutor celor două ocupante ale maşinii, după care i-au chemat la faţa locului pe reprezentanţii Poliţiei pentru a face constatările specifice în urma producerii impactului. Mihaela P. de 39 de ani din Botoşani, se afla la volanul maşinii alături de Lidia A de 47 de ani din Suceava. Având în vedere faptul că autoturismul a fost avariat în proporţie de 40 %, la faţa locului a fost chemată o altă maşină care a remorcat-o, ducând-o înapoi către Suceava, cele în cauză nemaiputând să îşi continue drumul, comunică ofiţer specialist informare şi relaţii publice, lt. Georgeta Căşvan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5