Jandarmii au asigurat ordinea publică la 355 manifestări
În semestrul I al acestui an, jandarmii au asigurat ordinea publică la 355 întruniri şi manifestări publice. Au participat la 44 de competiţii sportive, din care cu grad ridicat de risc 6, au participat la 118 manifestări cultural-artistice, religioase şi promoţionale, la 6 manifestări de protest, 4 acţiuni de protecţie antiteroristă, 2 prezenţe pe timpul vizitelor oficiale, 181 rezerve de intervenţie. La misiuni de asigurare a ordinii publice de o complexitate ridicată sunt trecute „Maialul Elevilor Năsăudeni”, manifestare la care a participat şi Preşedintele României Traian Băsescu, „DE ISPAS LA NĂSĂUD”, la care a participat Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, Turneul Internaţional de tenis de masă, alegerile europarlamentare, „Sărbătoarea Maialului Bistriţean, ediţia a IX a în Pădurea Schullerwald din municipiul Bistriţa, a comemorării Zilei Eroilor, „Târgul de paşte Ostermarkt”, „Ziua Europei”, cu ocazia „Zilei Internaţionale Împotriva Fumatului”, „HORA SOMEŞANĂ” în localitatea Sîngeorz Băi, cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, la manifestările culturale din localităţile Lechinţa, Dobric, Budacu de Sus, Josenii Bîrgăului Vermeş, ne transmite ofiţer relaţii publice, lt. Georgeta Căşvan.
Citiţi şi:
- Jandarmii au intervenit la un protest spontan, un atac cu armă de foc şi au verificat un colet suspect! Exerciţiu de amploare la Bistriţa
- Jandarmii au asigurat ordinea publică la protestul cadrelor didactice!
- În 2010 jandarmii din judeţ au salvat 26 de vieţi
- Incendiu la Rodna asigurat de jandarmi!
- Peste 3600 de jandarmi au asigurat ordinea publică în judeţul nostru
Adaugă comentariu nou