„Jandarmul - prietenul celor care respectă legea!” îşi reia activitatea
Joi, jandarmii bistriţeni s-au întâlnit pentru prima dată în acest an cu copiii, în cadrul campaniei de prevenire a violenţei în instituţiile de învăţământ.
Lt. Georgeta Căşvan şi ofiţerul specialist psiholog al instituţiei s-au aflat pentru câteva ore în Grădiniţa nr. 12 din Bistriţa. Sub forma unor exemple şi jocuri de rol, aceştia le-au arătat copiilor câteva dintre activităţile Jandarmeriei Române dar şi aspecte legate de prevenirea violenţei.
Astfel, cei mici au înţeles mai uşor cum trebuie să acţioneze în unităţile de învăţământ şi societate, şi totodată riscurile la care se supun dacă încalcă aceste legi.
Cum arată un jandarm, ce face acesta într-o misiune şi ce echipamente foloseşte în diferite situaţii de acţiune sunt lucrurile care i-au entuziasmat pe copiii. Cei din gripele mari şi pregătitoare au avut ocazia să vadă cum arată o maşină de intervenţie a Jandarmeriei.
În Bistriţa, programul intitulat sugestiv „Jandarmul – prietenul celor care respectă legea” o fost demarat în vara anului 2008. În această campanie, jandarmii îşi propun să educe elevii împotriva actelor violente, de orice natură, în instituţiile şcolare. De asemenea, starea de securitate şi apropierea lor de tânăra generaţie.
În acest sens, Jandarmeria a colaborat până acum cu majoritatea unităţilor de învăţământ din mediul urban şi rural, fiind incluse grădiniţe, scoli, şi licee, a declarat ofiţer specialist informare şi relaţii publice, lt. Georgeta Căşvan.
Olimpia Rus
Adaugă comentariu nou