Judecătoria Beclean se edifică tot mai mult

Cu sincopele “de rigoare” dictate de ritmul finanțării, sediul Judecătorie Beclean se ridică încet-încet, după modelul Palatului de Justiție din Bistrița, păstrând însă arhitectura de acolo, la proporții mai mici, adaptate schemei de personal de aici. Șantierul organizat pe terenul din spatele actualului sediu de Primărie – în trecut, fostă popicărie – a fost pus la dispoziție de Consiliul Local în limita a 1.700 de metri pătrați. Lucrarea începută de firma bistrițeană “Record” în noiembrie 2011 se apropie încet-încet de punctul final, în baza unei finanțări asigurate de către Ministerul Justiției. Construcția are următoarele caracteristici: are o suprafață de aproximativ 1.200 metri pătrați și o structură din cadre de beton armat.
Totul a pornit de la premise că actuala clădire unde se desfășoară actul de justiție din Beclean fusese revendicată de Parohia Reformată în baza legilor proprietății. Litigiile pe această temă au făcut imposibile investițiile în modernizările de rigoare, așa încât instituția s-a văzut nevoită să funcționeze ani la rândul în condiții improprii. Alocările pentru noul edificiu provin de la bugetul de stat, prin ministerul de resort.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5