Judecătorul Alexandru Petrişor este preşedintele BEC Bistriţa-Năsăud la referendum
Judecătorul Alexandru Petrişor este preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie al Bistriţa-Năsăud, constituit în vederea organizării referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României. Judecătorul Alexandru Petrişor este preşedintele Secţiei Penale a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, acesta coordonând activitatea BEJ la mai multe scrutine.
Potrivit OUG 41/2012, în cazul referendumului naţional, birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor se compun dintr-un preşedinte şi cel mult şase delegaţi ai partidelor politice reprezentate în Parlament. Partidele politice trebuie să-şi delege reprezentanţii până în 10 iulie.
Iată ce trebuie să ştie alegătorii despre referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu:
- Secţiile de vot vor fi deschise la ora 8 şi se vor închide la ora 20.
- Votul la referendum va putea fi exercitat oriunde în ţară, fără să mai existe obligativitatea ca votul să fie exprimat doar în circumscripţia electorală unde votantul îşi are domiciliul.
- De asemenea, vor fi deschise secţii de vot şi în străinătate, unde îşi pot exercita dreptul de vot românii aflaţi în afara graniţelor ţării.
- Cetăţenii vor primi un singur buletin de vot, pentru a răspunde la întrebarea dacă sunt sau nu de acord cu demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
- Au dreptul de a participa la vot toţi cetăţenii romani care au împlinit vârsta de 18 ani in ziua referendumului - 29 iulie 2012.
- Nu vor exista secţii speciale, iar, in linii mari, secţiile vor fi cele de la recentele alegeri locale.
Confecţionarea ştampilelor pentru toate secţiile de vot se va face de către Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Monetăria Statului, timbrele autocolante se vor tipări prin compania Imprimeria Naţională, iar tipărirea buletinelor de vot se va face prin Monitorul Oficial, toate sumele urmând sa fie suportate de MAI.
Citiţi şi:
- Ultimele pregătiri pentru referendum
- Primarii bistriţeni, instruiţi pe tema organizării referendumului
- Referendum. Încep sesiunile de instruire pentru preşedinţii secţiilor de votare
- Bistrița-Năsăud, locul 6 ca prezență la vot! Sunt secții care se apropie de 30%
- PDL propune oficial boicotarea referendumului, dar îşi trimite oameni în secţii de votare
Adaugă comentariu nou