Kim Rasmussen, antrenor principal Gloria BN: O echipă nouă are nevoie de timp pentru rezultate! Opt echipe competitive, un sezon nebun!

Kim Rasmussen, antrenorul principal al CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a declarat, după  evenimentul de prezentare al echipei, că se simte bine la Bistriţa, care este un oraş frumos, toată lumea este calmă şi relaxată. Acesta a precizat că, pentru primul sezon, obiectivul este să coaguleze o echipă, dat fiind faptul că sunt multe jucătoare noi şi antrenorul este nou.

„Vom construi o echipă pentru a fi mai puternici pentru următorul sezon. O echipă nouă, un antrenor nou are nevoie de timp ca să închege echipa şi să obţină rezultate. Avem jucătoare cheie pentru echipă care sunt la Olimpiadă, însă toate celelalte jucătoare care sunt la Bistriţa încep pregătirea. Nu m-am plâns de această echipă, depinde de obiectiv. Pentru acest moment trebuie să construim echipa, dar nu ne dorim să fim la mijlocul clasamentului, ci să fim o echipă de care celelalte din Liga Naţională să se teamă şi să încercăm să ne calificăm pentru Cupele Europene. Condiţiile sunt bune. E un oraş frumos, cu o sală bună. Avem tot ceea ce avem nevoie, restul ţine de noi să ne pregătim şi să obţinem rezultate”, a declarat Kim Rasmussen.

          Antrenorul principal al Gloriei a menţionat că pregătirea va începe în România, apoi va continua în Ungaria, cu jocuri de pregătire, pentru a vedea la ce nivel se află echipa. „Va fi un sezon nebun, cu opt echipe care sunt foarte competitive. Dacă nu dai tot ce ai mai bun, poţi să pierzi foarte uşor. Cred că vom ajunge la valoarea maximă după sărbătorile de iarnă. Din ianuarie, veţi vedea un handbal de calitate la cele mai înainte standarde”, a spus Rasmussen.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5