La Bistrița, a fost lansat volumul Marketingul educațional
Astăzi, la Bistrița, a avut loc lansarea volumului Marketingul educațional, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
Volumul Marketingul educațional, coordonat de prof. univ. dr. habil. Ion Albulescu, conf. univ. dr. Cătălin Glava, conf. univ. dr. habil. Adriana Denisa Manea și prof. univ. dr. habil. Cristian Stan, reunește contribuțiile unor distinși profesori ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, care, an de an, își pun amprenta asupra formării inițiale și continue a cadrelor didactice din județul nostru și nu numai.
Evenimentul s-a desfășurat la Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu Bistrița, într-un cadru cu profunde rezonanțe culturale, și a reunit reprezentanți ai mediului academic, directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ din județ, precum și numeroase cadre didactice.
După prezentarea volumului Marketingul educațional, domnii profesori universitari, coordonatori ai lucrării, au vorbit despre contextul apariției cărții, subliniind modul în care școala își poate construi și consolida identitatea în comunitate. Totodată, participanții au avut prilejul de a descoperi conceptele-cheie ale marketingului educațional, relevanța acestuia în conturarea imaginii școlii și strategiile prin care se pot pune bazele unor relații autentice între școală, comunitate și elevi.
Evenimentul s-a încheiat într-o notă caldă și prietenoasă, printr-un moment de socializare, o sesiune de autografe și un dialog bogat în reflecții și schimburi de idei.
Prof. Popițan Viorica-Adriana
Inspector pentru educație timpurie
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud
Citiţi şi:
- Lansare de carte la Bistrița: „Marketingul educațional”
- Eveniment unic la Beclean: Mitropolitul Andrei, universitari şi peste 300 de profesori la Conferinţa Internaţională Educaţie, religie, familie în societatea contemporană
- Peste 300 de studenți așteptați la Deschiderea Festivă a anului universitar 2016-2017- Extensia UBB Năsăud
- Extensia UBB Năsăud și-a deschis „porțile” pentru a nouăsprezecea generație de studenți
- Fiii satului bistrițan Țentea au revenit acasă pentru a marca împlinirea a 800 de ani de la prima atestare documentară
Adaugă comentariu nou