În cadrul ceremonialului de predare-primire,

La comanda ISU BN, mr. dr. ing. Constantin Florea

Ieri, 12.06.2009, la sediul ISU BN a avut loc un emoţionant ceremonial de predare-primire a comenzii Inspectoratului şi a drapelului unităţii, fiind organizată şi „Ziua porţilor deschise” la care au fost prezenţi col. Maftei Taloş - şeful ISU, preşedintele CJ - Liviu Rusu, primarul Bistriţei - Ovidiu Creţu, reprezentantul Inspectoratului general pentru Situaţii de Urgenţă - lt. col. Munteanu C., comandanţi de unităţi de la Brigada 81 Mecanizată, şefii instituţiilor din cadrul IJP, ai altor instituţii din Garnizoana Bistriţa, directori ai instituţiilor descentralizate, familiile angajaţilor ISU, col. Ştefan Condrate, alte persoane.

După ceremonialul militar specific, col. Maftei Taloş a prezentat invitaţii şi a mulţumit celor prezenţi şi subordonaţilor pentru conlucrarea deosebită pe care a avut-o cu aceştia în calitate de comandant al ISU.

Lt. col. C. Munteanu a prezentat Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor prin care col. Maftei Taloş este trecut în rezervă începând cu data de 31.05.2009 şi se pensionează de la comanda ISU.

Prin Ordinul IGSU, începând cu data de 1.06.2009, mr. dr. ing. Constantin Florea se împuterniceşte, pe o perioadă de 3 luni, să preia comanda ISU BN, fapt confirmat şi prin predarea drapelului de luptă de la vechiul comandant şi primirea drapelului de către noul comandant.

Despre semnificaţia evenimentului au vorbit col. Ştefan Condrate, care l-a felicitat pe colegul său, col. Maftei Taloş, pentru faptul cum a condus ISU şi colaborarea deosebită avută.

Preşedintele CJ, Liviu Rusu, a precizat că ISU este o instituţie importantă pentru judeţ, cu rezultate deosebite, a felicitat pe cei doi ofiţeri, vechiul şi noul comandant, pentru ce au realizat şi a urat succes noii conduceri.

Fiind un moment deosebit, pensionarea col. Maftei Taloş, a primit un dar o sticlă de şampanie şi o maşină de pompieri (jucărie) pentru a-şi aduce aminte de activitatea desfăşurată.

Festivitatea s-a încheiat cu defilarea impecabilă a trupelor, chiar dacă a fost o ploaie torenţială,în acordurile marşului intonat de prestigioasa fanfară militară a Garnizoanei Bistriţa.

Îi urăm pensie îndelungată, cu bucurii şi sănătate col. Maftei Taloş, iar noului comandant mr. dr. ing. Constantin Florea, succese deosebită, putere de muncă şi felicitări pentru noua funcţie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5