La ISU BN

Ceremonial de predare-primire a comenzii, prin pensionarea col.Ştefan Condrate

O zi deosebită în viaţa ISU BN a fost ziua de sâmbătă, 25 aprilie a.c., când în cadrul unui ceremonial militar adecvat şi specific pompierilor a avut loc festivitatea de predare-primire a comenzii ISU BN, datorită pensionării fostului comandant, col. Ştefan Condrate, un om deosebit, integru, cu multiple calităţi profesionale şi umane.

La acest eveniment deosebit au fost prezenţi prefectul judeţului Cristian Florian, cdt. Garnizoanei Bistriţa – col. Ioan Manci, şefii instituţiilor militare din municipiu şi judeţ cât şi reprezentanţi ai familiei, pompierilor etc., fiind şi Ziua Porţilor Deschise.

După trecerea în revistă a trupelor au rostit alocuţiuni despre semnificaţia zilei prefectul judeţului, col. Maftei Taloş, împuternicit comandant ISU, şeful delegaţiei din Herzogenrath, Bernd Hollands – comandant de pompieri, care l-a felicitat şi i-a înmânat col. Ştefan Condrate o diplomă, o plachetă şi inclusiv o cutie de turtă dulce, apreciindu-i profesionalismul şi demnitatea de conducător al ISU BN. Din delegaţie au mai făcut parte Jurgen Venhorn – director Primărie şi Bernd Leo Kaever – pompier voluntar din Herzogenrath. A fost citită şi scrisoarea pompierilor din Olanda, înfrăţiţi cu pompierii bistriţeni.

Col. Maftei Taloş, actualul comandant, a mulţumit pentru activitatea deosebită şi prolifică în domeniul ISU, catalogându-l drept “un mare om” care presupune toate caracterele deosebite şi pozitive ale unui militar din cadrul acestei structuri.

Luând cuvântul col. Ştefan Condrate a mulţumit, din suflet şi inimă, tuturor camarazilor, subordonaţilor, Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, primăriilor din judeţ pentru modul în care au colaborat şi speră să rămână în aceleaşi relaţii, să nu le fie ruşine de salutul “Bună ziua” la întâlnirea ocazională.

ISU BN a obţinut o notă foarte bună la ultima inspecţie cu media de 9,25 printre cele 12 din ţară care au avut aceeaşi medie. A fost citită şi scrisoarea de mulţumire adresată col. Ştefan Condrate din partea Inspectoratului General al ISU din România.

Un moment emoţionant l-a constituit faptul că ISU BN a primit din partea ISU Cluj un drapel cu o vechime de peste 100 de ani, oferit de col. Şomlea V., care împreună cu nepotul său, îmbrăcaţi în frumoase costume de pompieri, l-a dăruit bistriţenilor, drapel care a fost ţinut şi păstrat la Arhivele din Cluj şi reprezintă emblema voluntarilor saşi pompieri.

Festivitatea s-a încheiat cu defilarea impecabilă a trupelor, Fanfara Militară dând onorul şi a demonstrat că la ISU BN există o atmosferă deosebită de colaborare, respect reciproc şi buni profesionişti în “arta stingerii incendiilor”. Îi urăm pensie lungă şi multă sănătate col. Ştefan Condrate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5