La Figa s-a deschis, oficial, sezonul balnearo-turistic

Sâmbătă, 16 iunie 2012, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, a unui mare număr de beneficiari, s-a deschis oficial al treilea sezon balnearo-turistic de la Băile Figa. Staţiunea din vecinătatea oraşului Beclean, cu „o vechime” de trei ani, şi-a îmbogăţit zestrea, devenind, după spusele celor prezenţi, o adevărată staţiune de tratament şi recreere. Faţă de anul trecut, multe noutăţi ne-a oferit primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, ales cu o mare majoritate pentru un nou mandat. Acesta ne-a precizat, printre altele: „Am extins staţiunea după doleanţele beneficiarilor. Lipsea apa dulce într-o piscină imensă, unde să se poată înota şi, ca atare, se vede noul bazin devenit funcţional. Chiar avem un sistem contra-înot, avem multe elemente deosebit de interesante. Asta este o primă etapă din programul operaţional regional, luna viitoare vom finaliza proiectul „Aqualand-ul” aflat încă în construcţie. Peste o lună credem că acesta va fi dat în folosinţă şi va avea trei tobogane cu bazin de aterizare, saună, două piscine cu apă care va fi încălzită cu panouri solare. La acestea se vor adăuga alte elemente speciale care vor da culoare staţiunii. Sperăm că inaugurarea se va face în prezenţa unor oficialităţi de rang înalt de la Bucureşti”. Preşedintele ales al Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a avut cuvinte de laudă la adresa primarului Nicolae Moldovan, „Becleanul ar trebui luat ca un model pentru celelalte administraţii din judeţ. „Atunci când Nicolae Moldovan vorbea despre proiectul Băile Figa foarte puţină lume a crezut în el. Este o dovadă clară că atunci când te lupţi pentru ceva este şi realizabil şi asta a făcut primarul din Beclean. Aici, la Figa, avem o mini-staţiune şi prin aceasta oraşul Beclean s-a făcut şi mai mult cunoscut. Sper că multe lucruri de aici se vor multiplica şi în alte zone ale judeţului”.
Prefectul judeţului, Ani Bob, a felicitat administraţia beclenară şi şi-a arătat susţinerea pentru extinderea complexului balnear de la Figa. Preotul protopop de Beclean, Doru Zimveliu a oficiat o rugăciune de binecuvântare a Băilor Figa, fiind, la rându-i încântat de ceea ce s-a făcut aici în folosul şi spre sănătatea fizică a cetăţenilor. Primarul Nicolae Moldovan a ţinut să aducă mulţumiri şi viceprimarului Ştefan Mathe, precum şi administratorului Complexului, d-nul Aurel Oprea.
Aşadar, la Figa a început noul sezon estival prin decizia Consiliului Local din 15 iunie până în 30 septembrie. În acest interval, preţurile practicate sunt următoarele: 10 lei/persoană (copiii sub 7 ani au acces gratuit). Taxa pe toboganele din Aqualand va fi tot de 10 lei/persoană. De asemenea, au fost stabilite şi taxele pentru folosirea terenurilor de sport. Complexul Balnear este deschis zilnic între orele 8-22.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5