La început de an primarul a adus bucurie pentru copiii din Spermezeu
Sărbătorile de Iarnă au venit şi pentru cei 350 de copii din comuna Spermezeu, care au primit cadouri din partea edilului Sorin Hognogi.
„Ne-am gândit să nu lăsăm copiii fără să vină Moşul pe la ei. Eram trecuţi, ca de obicei, pe lista camionului Tăşuleasa Social. Am participat şi la instruire, fiind anunţaţi copiii în ziua în care vor sosi pachetele. Cu ceva timp înainte am primit o scrisoare de la Instituţia Prefectului prin care eram înştiinţaţi că nu mai beneficiem de aceste cadouri. E trist când politicul intervine şi aici. Au fost şterse de pe listă Târlişua, Spermezeu, Nuşeni, Chiochiş şi adăugate alte primării cum ar fi Teaca, Lechinţa, Căianu Mic. Mă bucur însă că am reuşit să facem noi pachete pentru copii, pentru a nu rămâne supăraţi de Sărbători” declară primarul Sorin Hognogi.
Cadourile au fost împărţite de primarul comunei, Sorin Hognogi preşcolarilor si elevilor până la clasa a VIII- a inclusiv, şi au conţinut zahăr, orez, paste făinoase, caiete, culori, ciocolată, portocale, biscuiţi, pastă şi periuţă de dinţi.
„Urez tuturor locuitorilor comunei un an bun, cu sănătate, împliniri şi multă linişte” este mesajul transmis de primar.
Citiţi şi:
- Felicitări primarului Sorin Hognogi! La Spermezeu, toţi elevii au tablete! Aproape 200 de tablete şi 300 de cadouri pentru toţi copiii comunei
- În premieră, Târg de Crăciun la Spermezeu. Primarul Sorin Hognogi: Invităm toţi locuitorii de pe Valea Ţibleşului, dar şi pe cei de la oraş, să vină la târg să-şi achiziţioneze preparate tradiţionale şi să se bucure de surprizele artiştilor
- Primarul Sorin Hognogi: Comuna Spermezeu continuă să se dezvolte! Şase proiecte de infrastructură depuse prin Programul "Anghel Saligny" şi CNI!
- Primarul Sorin Hognogi: Aproape zece kilometri de drumuri din Spermezeu, modernizate cu fonduri guvernamentale
- Balul Doamnelor, la Spermezeu, cu artişti renumiţi. 300 de flori oferite de primarul Sorin Hognogi la Târgul Văii Ţibleşului
Comentarii
Domnule primar Hognogi
Intr-adevar ati primit o instintare oficiala de la Tasuleasa Social ca in acest an din cauza ca nu s-au strins destule cadouri copii de pe ruta Tirlisua- Spermezeu nu va fi vizitata de Camionul de Craciun. De asemenea se specifica acolo ca la anul veti fi primii care veti fi trecuti in ruta Camionului. Totusi nu prefectura poate sa va scoata sau pune pe lista ci asta a facut-o Tasuleasa Social. La fel cum Tasuleasa Social a hotarit in 2010 sa fiti singurii din judet care ati beneficiat de daruri pentru ca inca mai erau urme ale inundatilor care s-au produs in aceasata zona. De asemenea Tasuleasa Social a fost una dintre primele organizati care a ajuns in timpul inundatilor in zona cu un ajutor destul de consistent. Prefectura are rolul de a coordona in parteneriat Tasuleasa Social aceasta actiune la care la sfirsitul anului trecut au primit 13800 de copii cite un dar.Peste o mie de voluntari au participat alaturi de noi sa ducem la bun sfirsit actiunea si cai care ne-au fost alaturi stiu ce greu poate fi citeodata sa multumesti pe toata lumea. Sunt oameni la prefectura care au muncit foarte serios la aceasta ampla actiune, si nu este corect, domnule primar sa faceti asemenea afirmatii. In 11 ani de activitate Tasuleasa nu a facut si nici nu va face politica. Intentia noastra este de a bucura copii si asta am facut-o de noua ori, cind fiecare copil din localitatea dumneavoastra a primit cite un cadou. Ne bucuram foarte tare ca ati invatat sa faceti si dumneavoastra acest lucru! Va rugam sa faceti si la anul pentru ca Tasuleasa Social nu mai considera necesar sa vina intr-o localitate cu un primar asa de gospodar. Si ne bucuram de pe acum pentru copii care vor primi un dar acolo unde se doreste acest lucru.
Felicitari pentru initiativa!
Alin Uhlmann-Useriu
Presedinte Tasuleasa Social
Adaugă comentariu nou