La mulţi ani, Alexandru Pugna!

Astăzi este ziua de naştere a unuia dintre cei mai mari interpreţi de folclor ai Ardealului. Alexandru Pugna oglindeşte în cântecul lui filosofia de viaţă a ţăranului românde la poalele Ţibleşului, de pe valea scăldată în dor unde s-a născut şi marele romancier Liviu Rebreanu. Crescut sub streaşina bisericii la Căianu Mic, prinde pe lângă dragostea pentru folclor şi iubirea pentru credinţa străbună, săvârşind şi studii teologice. Iubeşte atât de mult creaţia populară încât şi-a dedicate toată viaţa acesteia, fiind sprijinit în toate acţiunile de frumoasa doamnă Jeni Pugna. Povestea cântecului nemuritor este aşezată în volumul „Pe cărări de cânt şi dor”, apărut la Editura „Karuna”, scrisă deTiberiu Irimia şi Mariana Pop. Alexandru Pugna, prin acţiunile de ampoloare pe care le realizează la Bistriţa, în calitate de şef serviciu la Centrul Judeţean pentru Cultură, la “Dor Românesc”, preşedinte al Comisiei de Cultură a Consiliului Judeţean, preşedinte al Asociaţiei “Nunta Zamfirei”, reuşeşte să înnobileze arta populară, fiind unul dintre cei mai active promotori ai bistriţenilor şi năsăudenilor pe plan naţional. În faţa unei asemenea personalităţi ne înclinăm, dorindu-i în ceas aniversar, mulţi ani cu sănătate şi fericire.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5