La Năsăud

„Bătaie” pe ajutoarele alimentare de la UE!

Pentru familiile nevoiaşe din oraşul Năsăud, ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană sosite săptămâna trecută la Primăria oraşului, sunt o adevărată „mană cerească”. Depozitate în fosta popicărie a oraşului (care a adăpostit până nu demult Biserica Catolică), ajutoarele constau în făină de grâu, zahăr, paste făinoase, biscuiţi şi făină de porumb. Aşa cum a precizat viceprimarul Ovidiu Maghiar, este vorba despre 17.752 kg făină de grâu, 8.876 kg făină de porumb, 1.268 kg zahăr, 1.648 kg biscuiţi şi 4.058 kg de paste făinoase. „Aceste ajutoare provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din ţara noastră, fiind distribuite conform H.G. nr. 600/2009. Primesc aceste produse persoanele care beneficiază de ajutor social, şomerii indemnizaţi, pensionarii sistemului public de pensii a căror pensie este sub 400 lei pe lună şi persoanele cu handicap grav şi accentuat. Acestea pot beneficia de acest ajutor o singură dată. Conform calculelor, anul acesta un beneficiar va primi: 14 kg făină albă, 7 kg de făină de porumb, 3,2 kg paste făinoase (8 pungi de paste a câte 400 grame), 1,3 kg de biscuiţi (13 pachete), 1 kg de zahăr şi lapte praf”, a specificat viceprimarul Maghiar.

Imediat ce s-a aflat de sosirea ajutoarelor, „depozitul” a fost luat cu asalt de necăjiţii urbei, fiind necesară intervenţia jandarmilor. Aşa cum ne-a informat viceprimarul Ovidiu Maghiar, pentru a se putea menţine cât de cât ordinea, alimentele se vor distribui cu prioritate persoanelor cu handicap şi pensionarilor. Asta se va face zilnic, până pe 31 martie 2011, între orele 10.00-14.00, de luni până vineri.

Anchete sociale pentru „bani de liceu”

Elevii năsăudeni şi-au putut depune cererile pentru a beneficia de ajutorul financiar acordat în cadrul programului „Bani de liceu” până la sfârşitul săptămânii trecute. Beneficiază de acest program elevii a căror familii obţin un venit brut pe membru de familie de până la 150 lei realizat pe ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, dar şi elevii care sunt aflaţi sub tutelă sau curatelă, cu respectarea condiţiei de venit.

Banii de liceu sunt în cuantum de 180 lei/lună în acest an şcolar 2010-2011 şi se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi a susţinerii examenului de Bacalaureat şi pe perioada practicii de producţie.

Pentru verificarea eligibilităţii cererilor depuse, în perioada 1-23 octombrie, autorităţile locale efectuează anchete sociale. Până pe 28 octombrie IŞJ BN va centraliza cererile, iar la finele lunii se va publica lista beneficiarilor. Contestaţii se pot depune în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie, care se vor rezolva până pe 6 noiembrie când se vor afişa rezultatele finale pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Aceste rezultate vor fi afişate la loc vizibil de către fiecare unitate şcolară până pe 29 octombrie, pentru ca solicitanţii să poată depune în timp util contestaţiile.

Bursă acordată de Consiliul Local

În cadrul Şedinţei ordinare lunare de luna trecută, legislativul local năsăudean a desemnat câştigătorul bursei anuale de merit. Conducerea oraşului acordă în fiecare an o bursă celui mai silitor elev, anul acesta fiind al nouălea. Beneficiara este eleva de la C.N. „George Coşbuc”, Aura Miron, de clasa a VIII-a A, ea primind 250 lei/lună, pe întregul an şcolar 2010-2011. Această bursă vine de la bugetul local.

Marea debarasare

În urma Campaniei Naţionale de Colectare Deşeuri de Echipamente Electrice, Electronice şi Electrocasnice, desfăşurată în oraşul Năsăud şi cele două cartiere Luşca şi Liviu Rebreanu, în zilele de 1 şi 2 octombrie 2010, s-au obţinut următoarele: 3 bucăţi tastaturi calculatoare, 3 buc,. casetofoane, 4 buc. imprimante, 6 buc. telefoane, 42 kg piese electronice şi un televizor. Deci, perioadă de criză şi la deşeuri…

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]