Lansarea filmului documentar ”Mari Clasici: George Coșbuc”

George Coșbuc reprezintă, în mod incontestabil, o personalitate marcantă a culturii și civilizației românești, fiind considerat un simbol al literaturii transilvănene. Poet și traducător extrem de apreciat, oferit școlii ca model de retorică patriotică, George Coșbuc are în continuare un public fidel, mai ales în Ardeal, unde trecutul cultural-istoric nu își pierde forța iradiantă.
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud va invită joi, 15 septembrie 2016, de la ora 18,00, la lansarea filmului documentar ”Mari Clasici: George Coșbuc”. Evenimentul se va desfășura la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”, str. Al. Odobescu, nr.11, Bistrița.
Este vorba despre un produs media realizat în acest an, în parteneriat cu Lifevision Film. Pe parcursul a 63 de minute vă invităm alături de noi pentru a-l (re)descoperi pe marele rapsod năsăudean, de la nașterea căruia se împlinesc în acest an 150 de ani.
Filmul vă oferă povestea vieții ”Bardului de la Hordou”, în imagini însoțite de interviuri și comentarii evocatoare. La realizarea acestei producții au contribuit, în calitate de intervievați : prof.dr. Vasile Filip – Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița, prof. Sofia Harapascu - Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud și Dorel Someșan – Muzeul Memorial ”George Coșbuc”.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5