Le-a venit rândul şcolilor din Coldău şi Figa, pentru modernizare
Parte nelipsită din planurile administraţiei locale, cartierele Becleanului vor beneficia şi în acest an de lucrări de investiţii ori de întreţinere menite a aduce şi a menţine viaţa comunităţilor locale la standardele unei localităţi dinamice. Cu fonduri din bugetul local sau obţinute pe programe punctuale de finanţare extra, Beclenuţul, Coldăul, Figa, Rusu de Jos şi Valea Viilor au trasate, la început de 2017, obiective precise, pe care Primăria le are în vedere încă de la constituirea bugetului de venituri şi cheltuieli. Subiect de campanie electorală, modernizarea şcolilor generale din Coldău şi Figa se află printre cele mai importante planuri ale următoarelor 12 luni, venind să desăvârşească reabilitările substanţiale făcute în sectorul educaţiei locale numai în ultimul timp, între care campusul de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” e cea mai spectaculoasă.
Iată, punctual, ce îşi propune Primăria Beclean pentru fiecare cartier în parte:
Beclenuţ : - modernizare trotuare,
- lucrări de întreţinere la iluminatul public,
- întreţinere şi reabilitări de podeţe şi şanţuri,
- reţele de alimentare cu apă şi de canalizare – 5000 metri.
Coldău : - modernizarea şcolii generale,
- împrejmuire gard la şcoală,
- realizarea sistemului de canalizare - 5000 metri,
- lucrări de întreţinere la reţeaua de iluminat public,
- lucrări de pietruire şi întreţinere drumuri şi străzi.
Figa : - modernizarea şcolii generale,
- modernizarea iluminatului public stradal,
- continuarea susţinerii investiţiilor în agroturism,
- lucrări de reabilitare şi amenajare la şanţuri şi podeţe,
- pietruiri de drumuri .
Rusu de Jos : - continuarea programului de amenajarede trotuare,
- pietruiri de străzi şi drumuri în localitate,
- construirea unui pod peste pârâul Meleş,
- întreţinerea şanţurilor şi podeţelor,
- reţea de canalizare – 5000 de metri,
- alte lucrări la infrastructura cartierului.
Valea Viilor : - modernizarea reţelei de iluminat public stradal
- lucrări de întreţinere şi reabilitare la podeţe şi şanţuri,
- lucrări de asfaltare,
- reţea de canalizare – 5000 de metri,
- pietruiri de drumuri,
- alte amenajări de infrastructură.
Citiţi şi:
- Vezi ce obiective de investiţii îşi propune administraţia locală din Beclean pentru anul 2020!
- Obiective majore pentru Beclean în 2018: asfaltări de străzi, parcare etajată, reţele de apă, modernizări de şcoli şi extinderi la Băile Figa
- 2016, în cartierele Becleanului
- DEZVOLTAREA ORAŞULUI BECLEAN, PLANURI PENTRU ANUL 2014
- Varianta ocolitoare, proiectele de mobilitate, modernizarea reţelelor de apă, canalizare şi gaze naturale, printre priorităţile anului 2021 la Beclean! Vezi ce îşi propune echipa primarului Nicolae Moldovan!
Adaugă comentariu nou