Lelea Rafilă din Mărişelu a trecut dealul, la Năsăud

La cei 77 ani împliniţi, lelea Rafilă din Mărişelu se simte în putere. Aplecată de mulţimea anilor pe care-i poartă în cârcă, este ageră la minte, vorbeşte ca un orator antic, spune cu o mare limpezime întâmplări trăite, recomandă tratamente tradiţionale pentru sănătate şi viaţă lungă. Am întâlnit-o la Bistriţa, venită la „o doamnă doctor tare pricepută şi de treabă” să-i mai dea ceva leacuri pentru a munci şi anul acesta. Îşi aminteşte că în urmă cu vreo 65 de ani a trecut dealul, către Năsăud. „Părinţii m-au lăsat să mă duc la şcoală, să mă fac învăţătoare, aşa că am dat examen la pedagogica din Năsăud. Ţin minte că ne-a dat la matematică Cercul, iar la română „Pădurea spânzuraţilor”. Am ştiut bine, am trecut examenul. Numai că, prin anul II, era în 1953, şcoala s-a mutat la Gherla iar eu am venit acasă. La Mărişelu mă aşteptau zece bivoliţe, eram înstăriţi, aşa că, vorba tatei, gata cu şcoala, treci la treabă”.
Lelea Rafilă oftează şi zice aşa, ca pentru sine: „Dacă rămâneam la şcoală eram doctoriţă, ca şi doamna. Nu rămâneam numai învăţătoare. La noi în sat au venit vremuri grele, colectivul ne-a luat totul. Aveam animale, pământ, păşuni, dar n-am avut ce face. N-am vrut să intrăm în colectiv la început, dar până la urmă n-am mai rezistat”. Anii au trecut, gospodarul adevărat tot gospodar rămâne. Între timp, de la Bistriţa, îşi sună prin celularul împrumutat bărbatul: „Alo, să nu mă aştepţi, vin singură cu cursa de şapte. Să ai grijă de miei şi de iezi. Oi mulge eu vacile când sosesc acasă”. Şi povesteşte în continuare. „M-am căsătorit în sat, iar din Barteş mi-am schimbat numele în Morar. Şi am muncit şi muncesc şi astăzi fiindcă la sat nu poţi să fii bolnav. N-ai vreme de asta. Zi şi noapte la treabă. Avem în gospodărie peste 40 oi, vreo 10 capre şi 4 vaci cu lapte. La atâtea animale îi de lucru zi şi noapte. Apoi, ai vreme să fii bolnav? Ce să fac animalele fără stăpân, fără mâinile bărbatului şi ale feciorului meu. Dar vin Paştele şi scăpăm de miei şi de iezi. De câţiva ani nişte domni din Bistriţa vin acasă la noi după miei şi iezi. Îi dăm pe alese, aşa, să fie toţi mulţumiţi. Şi lelea Rafilă, cu o reţetă medicală în mână, îmi spune: „Uite, câte doctorii mi-o scris aici. Le voi lua, să mai am putere să lucrez. Că acasă, la Mărişelu, nu-i de stat ca la şezătoare”. Şi se grăbeşte să prindă cursa de şapte, fiindcă-i aşteptată de… oi, miei şi vite. Toată averea ei de-o viaţă.