Liberalii reclamă atitudinea de “tătuc” a preşedintelui Liviu Rusu

Liderul filialei judeţene a PNL, deputatul Ioan Turc, susţine că preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, are “o atitudine de tătuc” în relaţia cu consilierii judeţeni. “Domnul preşedinte Liviu Rusu se comportă la Consiliul Judeţean ca şi şeful lui, în Partidul Democrat. Are sentimentul că o instituţie poate fi condusă paternalist, are atitudine de tătuc. Consiliul Judeţean nu este Partidul Democrat, unde dirijorul face semne cu mâna, iar ceilalţi îl urmăresc şi aplaudă. Consiliul Judeţean este o instituţie serioasă”, transmite Ioan Turc preşedintelui Consiliului Judeţean.

Preşedintele PNL consideră că, pentru proiectele de hotărâre incluse pe ordinea de zi, consilierii judeţeni ar trebui să aibă documentaţia cu cel puţin o săptămână înainte, iar nu să fie studiate “timp de 10 minute, într-o cameră alăturată, ca la bibliotecă”, situaţia din şedinţa de vineri fiind catalogată drept o “miştocăreală”. Liberalii nu sunt de acord nici cu contractarea acelui credit pentru demararea unor investiţii în infrastructură, considerând că această variantă trebuie folosită doar după ce ar fi epuizate şi celelalte opţiuni, în speţă accesarea fondurilor europene. “Împrumut ştie să facă oricine, cu girant, cu buletinul, direct de la magazin. Nu e o mare scofală să iei un credit. Băncile se înghesuie să-ţi dea un împrumut, te roagă. După care ai de plătit ani şi ani.

Putem discuta despre credite doar ca modalitate de cofinanţare pentru proiecte din fonduri structurale”, argumentează liderul liberal.

În ceea ce priveşte situaţia vicepreşedinţilor, deputatul Ioan Turc crede că un astfel de proiect va fi introdus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe ordinare, chiar dacă staff-ul PD-L nu-şi doreşte ieşirea din impas înainte de alegerile parlamentare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5