La o lună de la validare,

Liberalul Dan Costin vine cu prima iniţiativă în Consiliul Judeţean

Consilierul judeţean Dan Costin propune amenajarea unui traseu de nouă kilometri, pe râul Bistriţa Ardeleană, în vederea practicării de sporturi nautice, adică rafting şi kayaking. El a supus atenţiei Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, reunit în şedinţă ordinară, această iniţiativă, solicitând autorităţilor judeţene sprijinul în elaborarea şi susţinerea unui proiect de hotărâre.
„Acest proiect îşi propune să folosească avantajul deosebit pe care îl are râul Bistriţa Ardeleană în comparaţie cu alte cursuri de apă din România, şi anume poziţionarea, lungimea şi debitul, toate acestea se pretează pentru practicarea de sporturi nautice. Proximitatea faţă de Colibiţa, pentru că toţi suntem de acord că se vrea a deveni atracţia principală a judeţului nostru din punct de vedere turistic, cred că face ca acest proiect să fie susţinut”, şi-a argumentat Costin iniţiativa.
Potrivit acestuia, proiectul ar presupune o serie de amenajări (debarcader, parcare), stâlpi (pentru corzi metalice), utilităţi pentru accesul în situaţii de urgenţă, „o ecologizare profundă” a râului, astfel încât traseul să poată găzdui concursuri internaţionale. Consilierul judeţean a solicitat executivului CJ acordarea unui „vot de încredere” care să dea greutate în demararea proiectului, dar şi sprijin logistic din partea instituţiei, de la organizarea unor dezbateri publice, până la elemente de constituire a bugetului, documentaţii etc. Dan Costin crede că în demararea acestui proiect trebuie antrenate şi primăriile Bistriţa Bârgăului şi Prundu Bârgăului, alături de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, alte instituţii ale statului sau organizaţii nonguvernamentale.
De cealaltă parte, preşedintele CJ BN, Liviu Rusu, a menţionat că nu poate să supună la vot nişte idei, dar că îl va susţine în acest demers, pentru că îmbinarea sportului şi a turismului este de bun augur. El a adăugat că Primăria Bistriţa Bârgăului ar fi pornit un studiu în acest sens, lucru accentuat şi de consilierul Monica Săsărman (PDL), şi că toate aceste date trebuie coroborate.
Şi social-democraţilor li sa părut o „idee bună”, însă ex-preşedintele CJ, Gheorghe Marinescu, a atras atenţia asupra unor probleme, precum uzinările de la Colibiţa, care conduc la fluctuaţii de debit, până la lucrările neterminate de Ministerul Economiei care îşi asumase obligaţia că va amenaja râul în aval de baraj (praguri de fund, sisteme de colmatare etc.) fără rezultat până acum.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5