Licenţă pentru Drept, din nou, la Spiru Haret

Studenţii care au absolvit specializarea Drept cu o durată de trei ani la universitatea Spiru Haret vor fi nevoiţi să îşi completeze numărul de credite şi să reia examenul de licenţă la o altă instituţie de învăţământ acreditată, a anunţat Ecaterina Andronescu. "Conform legii se impune completarea a 240 de credite de studii transferabile, cu îndeplinirea tuturor obligaţiilor profesionale din planurile de învăţământ şi susţinerea examenului de licenţă. Legea românească stabileşte pentru studiile de drept o durată de patru ani, ceea ce în echivalent de credite transferabile înseamnă 240 de credite. Studenţii de la Spiru Haret au doar 180 de credite", a explicat ministrul Educaţiei. Printre măsurile propuse de Ministerul Educaţiei pentru intrarea în legalitate a Universitatăţii Spiru Haret se mai numără şi obligaţia instituţiei de învăţământ de a corela cifrele de şcolarizare cu elementele legate de capacitatea instituţională şi reducerea acestora, astfel încât să fie asigurate standardele naţionale de asigurare a calităţii. Potrivit Ecaterinei Andronescu, s-a constatat că la "Spiru Haret" raportul student pe cadru didactic este de 438 de studenţi la un profesor, în timp ce în evaluările pe care le face ARACIS-ul, acest raport nu trece de 25 de studenţi la un profesor. Ministerul Educaţiei a decis închiderea centrelor teritoriale de ID ale Universităţii "Spiru Haret" şi invalidarea a 92 de titluri universitare de conferenţiar şi de profesor universitar. Pe lângă centrele teritoriale de învăţământ la distanţă ale "Spiru Haret", Ministerul Educaţiei a decis şi închiderea celor nouă centre din străinătate. În prezent, Universitatea "Spiru Haret" nu mai poate face înscrieri pentru forma de învăţământ la distanţă, studenţii care deja au urmat o parte din cursurile la ID urmând a opta pentru un transfer la un alt program acreditat al universităţii. De asemenea, "Spiru Haret" nu mai poate organiza examenele de licenţă, până la verificarea ARACIS. Mai mult, carta universitară de la ,,Spiru Haret'' a fost anulată, pentru ca regulamentul să fie actualizat, incluzând aici şi stabilirea unei noi proceduri pentru alegerea rectorului. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a prezentat, sâmbătă, în cadrul şedinţei extraordinare de Guvern, raportul privind Universitatea "Spiru Haret". Măsurile propuse în urma raportului încheiat după ancheta efectuată la "Spiru Haret" vor deveni efective printr-un document normativ care va fi promovat în şedinţă de guvern.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5