Lidia Buble, What’s UP, Voltaj, Proconsul și Simina Popandron vin la “Zilele Becleanului”
Eveniment dedicat împlinirii a 780 de ani de atestare documentară a acestor locuri, „Zilele orașului Beclean” și-a definitivat, în mare, programul celor trei zile de sărbătoare, astfel ca în ultimul week-end din luna iunie lumea să aibă parte de petrecerea de cinste pe care au avut-o în fiecare vară de treisprezece ani încoace, de când Primăria organizează această aniversare.
După modelul deja consacrat – vineri, 26 iunie, cu folclor; sâmbătă, 27 iunie, și duminică, 28 iunie, cu muzică disco-pop-rock; foc de artificii în încheiere – pe scenă vor urca interpreți locali, dar și artiști de renume în showbiz-ul românesc, aleși din ierarhia votată de localnici anul trecut, atunci când, în premieră pentru un oraș din Transilvania, cetățenii au fost cei care și-au impus preferințele. Ținând cont de acestea, dar și de disponibilitatea vedetelor de a veni la Beclean, Primăria a ajuns, în relația de comunicare purtată cu managerii formațiilor de cântăreți, la următoarea concluzie: Voltaj și Simina Popandron (plus eventuale nume-surpriză) vor urca sâmbătă pe scena din piața mare, Lidia Buble, What's UP și Proconsul, duminică. Popular se anunță și spectacolul de vineri seara când atmosfera va fi întreținută de Cristina Retegan, ansamblurile “Someșul” al Casei Orășenești de Cultură și “Cununița” al Clubului Copiilor Beclean, alături de un moment de folclor maghiar.
Programul mai cuprinde și alte manifestări culturale, sportive și artistice. Herghelia Beclean, de pildă, organizează în 26 și 27 iunie un concurs de anduranță hipică, în fapt o etapă a Campionatului Național, urmând ca în 3, 4 și 5 iulie să desfășoare o nouă ediție a competiției cu atelaje trase de doi cai, cea care îi aduce anual la Beclean pe cei mai frumoși cai și cei mai buni driveri din țară. Promovarea culturii cinegetice prin delicioasa “Vânătoare la ceaun” (sâmbătă, 27 iunie), Festivalul Celtic Transilvania, Cupa orașului la fotbal, concursurile pentru copii sunt celelalte puncte de interes din programul celei de-a treisprezecea edițíi a “Zilelor orașului Beclean”.
Citiţi şi:
- Primăria Beclean discută cu Lidia Buble, “What's UP”, Corina, “Proconsul” şi “Holograf” pentru “Zilele orașului”
- Pregătiri pentru Zilele oraşului Beclean
- La mulţi ani, Beclean!
- Becleanul rezonează cu miile la împlinirea a sute de ani de existență
- De ce iubim Becleanul? Ediţia din acest an a “Zilelor oraşului” a fost răspunsul
Adaugă comentariu nou