LINA MARTI - speranţă a muzicii populare
-
View the full image
Lina Marti
Există persoane cu har dat de Dumnezeu, dar pe care trebuie să-l pună în valoare, să-şi perfecţioneze vocea, să se facă cunoscuţi, să fie ambiţioşi şi să-şi înfrângă timiditatea.
O fată cu o voce deosebită, cu un auz muzical bun, cu un repertoriu de început de carieră artistică adecvat zonei, este LINA MARTI din Feldru, care a început să cânte muzică populară încă din clasa a IV-a, sub îndrumarea d-nei înv. Elena Sbârciu, continuând şi perfecţionându-şi stilul cu dl. prof. de muzică Leon Scridon.
Datorită calităţilor artistice, repertoriului şi costumului popular originar din zona Văii Someşului, respectiv Feldru, cât şi a ţinutei scenice, a fost cooptată în ansamblul “Plaiuri Someşene”, aparţinând Primăriei Feldru, unde s-a făcut remarcată şi a participat la turneele de la “Popasul Prislop” în judeţul Maramureş, la festivaluri din Suceava şi la alte manifestări culturale.
Debutează, cu brio, la manifestarea “Zilele Feldrului” şi are ca discipol pe solista Paraschiva Căluş.
Recent a făcut o demonstraţie convingătoare privind calitatea vocii şi a repertoriului, la Bistriţa, alături de apreciatul şi consacratul solist şi artist Marcel Avram.
Sperăm să devină o cunoscută şi apreciată solistă de muzică populară, să culeagă piese autentice, să aibă costumaţie autentică şi să-şi înregistreze cât mai repede primul CD.
Noi îi urăm succes şi aşteptăm să-şi confirme talentul.
Citiţi şi:
- La Zilele Feldrului, multiple manifestări culturale: Primarul Grigore Ţiolan a avut invitaţi de seamă
- Tradiţii feldrihane – Gată mamă cufărul!
- A treia zi de Rusalii, Mitropolitul Andrei, în mijlocul credincioșilor din Feldru, pentru a binecuvânta lucrările de restaurare a bisericii și noua casă parohială! Crucea Transilvană pentru parohul Grigore Toader și primarul Grigore Țiolan
- Primarul Grigore Ţiolan şi Doris Moldovan promovează “Tradiţii de la bunica” la Național TV. Ansamblul ”Plaiuri Someșene”, în vizită la Parlament
- „Diaspora Feldrihană", în sărbătoare de suflet românesc, sub semnul Centenarului Marii Uniri, la a V-a ediţie
Adaugă comentariu nou